sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Trimiși în judecată pentru dare de mită

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți, delegați într-o cauză penală, au finalizat cercetările în cursul lunii ianuarie 2021, iar la data de 25 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane, soț și soție, fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
„În fapt, la data de 15 decembrie 2020, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți – Poliția Municipiului Orșova a formulat un denunț la Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți în cuprinsul căruia a menționat faptul că, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 6, a oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Anglia, al cărui conducător auto a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal continuu existent în zonă. Cu ocazia controlului, cei doi inculpați în cauză, proprietarul autoturismului și soția acestuia, i-au oferit agentului de poliție suma de 200 de euro cu titlu de mită pentru a nu-l sancționa contravențional, respectiv să nu aplice măsura reținerii permisului de conducere conducătorului auto”, a anunțat Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți.
Polițistul a refuzat categoric suma de bani oferită, precizând că fapta reprezintă infracțiunea de dare de mită. În urma sesizării formulate de polițist la S.J.A. Mehedinți, s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind organizată și desfășurată acțiunea de prindere în flagrant.

Politica