vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vizită la Zoo Craiova

Frigul și vremea neprielnică, ce însoţesc această perioadă a anului, nu afectează doar oamenii, ci şi animalele. Fie sălbatice, în mijlocul pădurilor, fie crescute în apartament, fie adăpostite în grădina zoologică, animalele suferă din cauza vremii la fel ca și noi. Unele dintre acestea au parte de mai mult confort şi asistenţă decât ne-am imagina, acest lucru fiind îmbucurător. Așa se întâmplă la Grădina Zoologică din Craiova, unde, deși mulți încă nu sunt convinși, animalele primesc îngrijirea de care au nevoie.

Grădina zoologică din parcul Nicolae Romanescu, care nu este de fapt o grădină zoologică, statutul fiind de punct zoologic, are o istorie de peste 100 de ani. Mai exact, a fost inaugurată în anul 1906 și deținea doar câteva specii de animale autohtone: vulpi, bursuci și căprioare. Grădina a fost populată cu alte specii, ceva mai exotice, abia la sfârșitul anilor ’60, când au fost aduși lei, maimuțe și struți, iar începând cu anul 1989, au fost aduse lame, jaguari și struți africani.


Conform inventarului de specii și exemplare, în prezent, la Grădina Zoologică sunt 39 de specii reprezentând 244 de exemplare de păsări și animale, printre care lei, tigri, lame, maimuțe. Numărul de 244 de animale și păsări este împărțit astfel: 36 de exemplare de omnivore, 19 exemplare de carnivore, 61 de exemplare de erbivore și 128 de exemplare de păsări.
Cele mai populare animale ale punctului zoologic rămân maimuțele. În număr de 10, acestea reprezintă punctul de atracție cel mai mare pentru vizitatori, laolaltă cu leii, tigrii, urșii, dar și alte specii.

Policlinica Buna Vestire Craiova


Cele mai bătrâne exemplare ale Grădinii Zoologice din Craiova sunt: Maimuța (macac comun, Maccaca fascicularis), unul din exemplarele de Lei (Panthera leo) și Tigrul (Panthera tigris).

Radiatoare în padocuri și vitaminizare completă

Punctul zoologic are, la acest moment, 20 angajați dintre care șeful birou administrare, 1 medic veterinar, 1 tehnician veterinar și 17 alți angajați.
Animalele sunt vizitate zilnic, atât de către medicul veterinar, cât și de tehnician.

„În fiecare dimineață se face o vizită în grădini, la toate animalele și se observă starea lor de sănătate și comportamentul. Dacă se observă ceva ciudat în comportamentul animalului, acesta este imediat izolat și consultat. La început de fiecare iarnă, animalelor li se face o vitaminizare completă, fiind pregătite pentru schimbarea climatică”, a spus Laurențiu Păun, șef birou administrare al punctului zoologic.

Mai multe dintre speciile de animale ale grădinii zoologice se obișnuiesc destul de greu cu climatul, chiar dacă s-au născut în captivitate. Leul este unul dintre animalele al cărui confort, trebuie asigurat atent, fiind destul de sensibil în privința climei. Toate animalele au asigurat confortul termic în padocurile în care locuiesc, fiindu-le puse la dispoziție, pentru perioada iernii, radiatoare speciale.

Hrana animalelor este asigurată zilnic, după mese bine stabilite și hrană specifică. Grădina are contracte cu marile lanțuri de magazine din oraș, care le oferă, inclusiv prin donații, hrana pentru animale. Fructe și legume, care sunt sortate specific pentru fiecare categorie de animal de către îngrijitori, dar și carne de diverse tipuri, prin achiziții directe de la magazine de specialitate și abatoare.
Grădina zoologică este în permanentă legătură cu alte grădini din țară, unul dintre motive fiind schimbul de animale.

„Noi facem permanent schimb cu alte grădini zoologice din țară. Domnul Păun ține permanent legătura cu Federația Grădinilor Zoologice, implicit cu toți șefii grădinilor zoologice din țară”, a menționat Ana Dănescu, purtător de cuvânt la RADPFL Craiova.

Aceste schimburi de animale se hotărăsc în funcție de anumite criterii și nevoi. „Schimburile se fac în funcție de surplus și de spațiile disponibile în punctul nostru zoologic. Spre exemplu, maimuțele sunt aduse de la Oradea, unde au fost aduse inițial de la o grădină zoologică din Ungaria. Ca să le poți aduce, întâi trebuie dovedit faptul că ai spațiu amenajat, suficient, conform normelor europene. Se trimit fotografii și multe alte documente”, a adăugat Laurențiu Păun, care susține că animalele nu sunt afectate de aceste mutări, fiind născute și crescute în captivitate și fiind ținute oricum în carantină o perioadă de 30 de zile, după fiecare sosire într-un loc nou.

Grădina zoologică din Craiova suferă la capitolul viitoare investiții, la momentul actual nefiind niciun proiect de modernizare în desfășurare. Ultima modernizare majoră a fost făcută în anul 2015. Atunci spațiile au fost reamenajate, recalculate în funcție de numărul de exemplare și raportate la suprafețele care le sunt destinate, atât interioare, unde acestea mănâncă, se hidratează și dorm, dar și în exterior, unde sunt expuse publicului, toate fiind conforme cu normele europene.

Accesul publicului la grădina zoologică este gratuit în fiecare din zilele săptămânii.

Alexandru Nica

Politica