vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Valeriu Gheorghiță: Din 28 ianuarie, se decalează cu 10 zile cei programaţi care deservesc zone esenţiale

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheroghiță, a declarat, marți, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid, aşa că, începând cu 28 ianuarie, se decalează cu zece zile toate persoanele programate care deservesc activități esențiale.

„Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 – 24 ianuarie am recepționat cu 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate.

Ca atare, soluția noastră pentru continuarea campaniei, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, a celor din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, potrivit Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat că România îşi menţine obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să fie vaccinate 1,2 milioane de persoane.

Reprogramarea se face automat în platforma de programare pentru vaccinare, iar persoanele programate vor fi informate prin sms sau email.

Politica