joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un bărbat a murit călcat de cal, pe un câmp din Găneasa

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Găneasa, Olt, a avut parte de un sfârșit cumplit. Calul pe care îl însoțea, s-a speriat brusc și l-a călcat pe bărbat, trecând apoi cu căruța peste el.

Evenimentul s-a petrecut joi după-amiaza, pe o uliță care ieșea spre un câmp din Găneasa, scrie gazetanoua.ro. Bărbatul mergea pe lângă căruță, aceasta fiind plină cu bălegar.La un moment dat, animalul s-a speriat și în ciuda eforturilor căruțașului de a-l calma, calul l-a doborât și a trecut cu căruța peste el.

Din nefericire, bărbatul a murit la scurt timp după impact.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Din primele date a reieșit faptul că evenimentul nu s-a produs pe un drum public. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, în timp ce se deplasa lângă vehiculul cu tracțiune animală, ar fi fost accidentat. În urma evenimentului, din păcate,  bărbatul a decedat. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Foto: gazetanoua.ro

Politica