vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Președintele USR Olt ar putea prelua conducerea Prefecturii județului

Fănel Bădici este, în prezent, președintele formațiunii politice USR Olt, însă acesta ar putea ocupa funcția de prefect sau subprefect al județului, în funcție de negocierile Guvernului. Algoritmul stabilit la Palatul Victoria presupune ca reprezentanții Guvernului în teritoriu să fie distribuiți în județe după cum urmează: 23 prefecți din partea PNL, 14 prefecți din partea USR PLUS și 5 prefecți de la UDMR. În ceea ce privește Prefectura județului Olt, Fănel Bădici a precizat luni seara, în cadrul emisiunii Reporter 24, că aceasta ar putea fi condusă chiar de el.

Un proiect de ordonanță de urgență a fost discutat în cadrul noului Guvern la finalul anului trecut, prin care prefecții și subprefecții ar putea fi scoși din categoria înalților funcționari publici și transformați în demnitari. Astfel, dacă proiectul urmează să fie implementat, cu modificarea de rigoare a actualului Cod Administrativ, premierul va putea numi prefecții din rândul membrilor de partid, fără ca aceștia să fie nevoiți să intre în categoria funcționarilor publici prin diverse aranjamente. În acest caz, Fănel Bădici va ocupa în continuarea funcția de președinte al USR Olt, dar va putea fi și prefect sau subprefect al insituției oltene.

Totodată, proiectul de OUG de pe masa guvernanților mai prevede și înființarea postului de secretar general al instituţiei prefectului. Secretarul general va ocupa poziția de înalt funcționar public și va asigura conducerea operativă a instituţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Actualmente, Florin Homorean este prefectul județului Olt, susținut de Partidul Național Liberal. Subprefecții sunt Octavian Oltean, tot de la PNL și Nicolae Hristescu, a cărui susținere politică vine din partea ALDE.

Foto: Facebook

Andreea TIGOIANU

Politica