sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tronsonul II al Drumului Expres Craiova-Pitești, prioritatea Prefectului de Olt

Florin Homorean, Prefectul Județului Olt, a anunțat că a avut o întâlnire cu echipa responsabilă de construcția Tronsonului II al Drumului Expres Craiova-Pitești, în care au fost propuse soluții pentru reabilitarea traseului ocolitor din zona comunei Brebeni. La discuție au fost prezenți reprezentanții asocierii de firme care execută lucrările pe Tronsonul II al Drumului Expres, reprezentanți ai Secției Drumuri Naționale Slatina și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, fiecare venind cu soluții care să faciliteze traficul din zonă, despre care șoferii s-au plâns în ultimul timp.

,,Din cauza fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat în ultima perioadă, varianta ocolitoare a șantierului a fost afectată, traficul rutier în zonă desfășurându-se în condiții foarte grele. Scopul întâlnirii a fost acela de a găsi soluții pentru ca traficul să se desfășoare în condiții de siguranță pentru cetățeni în acest segment de drum”, a precizat Florin Homorean. Ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, soluția propusă momentan de constructorul drumului a fost continuarea intervenției periodice cu un utilaj pentru nivelarea părții carosabile (autogreder).

,,În perioada imediat următoare se vor pune în aplicare următoarele măsuri: – monitorizarea permanentă de către constructor a zonei respective; – intervenția periodică a utilajului pentru remedierea provizorie a suprafeței carosabile fără afectarea corpului drumului; – refacerea corpului drumului imediat ce condițiile hidrometeorologice vor permite, prin aport de material (amestec optimal)”, a completat Prefectul de Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Andreea TIGOIANU

Politica