vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministerul Sănătății anunță că va introduce în școli testele rapide pentru COVID

Noul plan privind testările rapide antigen în școli, care să fie pus în aplicare odată cu revenirea elevilor în bănci, începând cu 8 februarie, este în lucru, a anunțat vineri, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, potrivit Edupedu.ro. Potrivit sursei citate, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că față de acest moment, acum 6 luni, când s-au redeschis școlile, în luna septembrie 2020, nu aveam teste rapide îmbunătățite și recunoscute oficial ca instrument de testare și nici vaccinare – două elemente care, în opinia sa, au contat în luarea deciziei de deschidere a școlilor pe 8 februarie după câteva scenarii.

„Decizia este condiționată de cifrele pe care le vedem în fiecare zi și de evoluția lor. Există riscuri legate de deschiderea școlilor și în general de orice măsură de relaxare. Există măsuri pe care le luăm și există sigur un calcul al riscurilor care merită asumate. Mai întâi de toate, noi credem că acesta este un risc care merită asumat. Sigur, în condițiile în care numărul cazurilor va rămâne unde este sau va scădea ori va crește foarte puțin”, a precizat Vlad Voiculescu.

Ministrul a explicat că măsurile pe care le are în vedere sunt unele legate de testare, iar „peste weekend, colegii mei de la Ministerul Sănătății vor lucra la un plan în legătură cu asta”. „Apoi există măsuri de vaccinare a personalului care lucrează în instituțiile de învățământ și apoi, sigur, sunt toate măsurile de distanțare care deja erau prezente în majoritatea școlilor. Va trebui să fim și mai atenți acum ca măsurile acestea să fie respectate”, a mai adăugat Vlad Voiculescu. „Dacă avem cazuri, vom încerca mai întâi să le descoperim din timp și atunci, cum spuneam, pregătim măsuri de testare. Testele antigen au evoluat în ultimele luni, apropo de lucrurile care s-au schimbat, cel puțin pentru pacienții simptomatici lucrurile sunt cât se poate de clare: aceste teste sunt la fel de exacte sau aproape la fel de exacte precum cele RT-PCR. Deci putem să le folosim și le vom folosi în școli“, a mai spus Voiculescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul a vorbit despre un risc “gestionabil” și despre faptul că dacă acest risc a devenit gestionabil ne putem ocupa acum de “minusul din viața copiilor și a familiilor”. ”Impactul sărbătorilor a fost minim, din ce vedem. Și, repet, din ce vedem la nivel de testare, testare pozitivă dar și din ce vedem în cifrele alea care nu prea mint și anume cazurile la ATI și cele din spital, deci nu am văzut un impact extrem de negativ, de fapt aproape că nu am văzut un impact negativ deloc al sărbătorilor. Și atunci avem motive să credem că lucrurile ar putea fi ținute în frâu. Dacă lucrurile pot fi ținute în frâu înseamnă că putem să ne gândim și la acel mare minus în viața oamenilor“, a mai declarat Voiculescu.

Politica