Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Mesaj de adio pentru Bogdan Stanoevici, din partea Centrului Cultural Eugen Ionescu, din Slatina

Publicat

pe

Actorul și politicianul român Bogdan Stanoevici, în vârstă de 62 de ani, s-a stins din viață marți, din cauza infectării cu noul coronavirus și a complicațiilor apărute. Vestea tragică i-a șocat atât pe apropiații lui Stanoevici, dar și întreg sectorul cultural românesc.

La aflarea anunțului trist, reprezentanții Centrului Cultural Eugen Ionescu din Slatina au transmis un mesaj de rămas-bun în memoria actorului.

,,În anul 2016, cu Caravana Filmului Românesc poposea la Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, actorul Bogdan Stanoevici. Venise (cu motocicleta!) pentru lansarea filmului „Cel ales” în care el interpreta personajul principal. Dumnezeu l-a ales. Odihnească-se în pace!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Centrului Cultural.

Bogdan Stanoevici a decedat în spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde a fost internat la începutul lunii decembrie ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2.

Pe lângă viața de actor, Stanoevici s-a implicat și în politică, fiind ministrul Românilor de Pretutindeni în guvernul Victor Ponta, iar în 2019 a ales să candideze la alegerile prezidențiale. Totodată, a fost manager al Circului Metropolitan.

sursa foto: Facebook/ Centrului Cultural Eugen Ionescu, Slatina

Andreea TIGOIANU

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.