joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ISU Vâlcea a salvat 16 vieți în 24 de ore

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 62 de misiuni la începutul acestei săptămâni. Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 17 situaţii de urgenţă.

Echipajele au intervenit pentru: un stop cardio-respirator, 2 traumatisme şi 14 diverse afecţiuni medicale. Dintre cele 17 persoane cu probleme, doar una nu a putut fi salvată de echipajele SMURD.

„În localitatea Roşiile, s-a intervenit pentru un stop cardio-respirator suferit de un bărbat, în vârstă de 78 de ani, i s-au efectuat manevre de resuscitare însă, din păcate, fără nici un rezultat, decesul acestuia fiind declarat de cadrul medical de pe ambulanţa SAJ Vâlcea. După acordarea primului ajutor calificat, 16 pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare”, se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea, potrivit agerpres.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În data de 11.12.2020, la ora 12.05, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Zătreni. Până la stingerea incendiului, a ars funinginea de coşul de evacuare a fumului şi gazelor. De asemenea, au fost degradate coşul de fum. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este necurăţarea coşului de funingine.

Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, salvatorii vâlceni au transmis un set de recomandări: „verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

Politica