sâmbătă, decembrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Elevii ar putea fi chemați sâmbăta la școală pentru a recupera materia pierdută

Elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, a declarat ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, la Europa FM. Acesta susține că toate unitățile de învățământ din țară vor avea nevoie de activități de recuperare, după perioada în care orele s-au desfășurat exclusiv online. Ministrul spune că aceste cursuri suplimentare vor fi făcute în afara orelor din semestrul al II-lea și, prin urmare, atât elevii, cât și dascălii vor fi nevoiți să petreacă mai multe ore la școală.

„Printre cele 7.203 școli nu este nici una care să spună că nu are nevoie de nici un fel de acțiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acțiuni remediale într-o măsură mai mare sau mai mică. Am căzut de acord că trebuie făcute față în față. Acțiunile remediale trebuie făcute peste programul  specific clasei aferent semestrului 2. Deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la școală. Pot însemna și ore pe parcursul zilelor de sâmbătă, dar vom vedea care e disponibilitatea în funcție de specificul fiecărei școli”, a arătat ministrul.

Toate cadrele didactice vor fi plătite suplimentar pentru orele de educație remedială, a precizat ministrul. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și profesorul Mircea Miclea, fost ministrul al educației, vorbea despre necesitatea unor cursuri remediale, pentru recuperarea materiei pierdute. El spunea, în august, că pe durata verii ar fi trebuit organizate meditații și cursuri de recuperare a materiei pierdute în anul școlar precedent, când semestrul al doilea s-a desfășurat luni de zile exclusiv online.

Politica