vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Clipe de groază la Spitalul din Corabia

Mai multe imagini cu un bătrân suferind au devenit virale după ce acesta și-a petrecut aproximativ trei ore în Spitalul Orășenesc Corabia, așteptând ca un medic să-l vadă. Bărbatul a fost surprins în timp ce stătea ghemuit pe holurile spitalului, fără ca cineva sa îl bage în seamă. În timp ce mergea la toaletă, o femeie l-a sesizat și i-a sărit în ajutor.

Bătrânul, sleit de puteri, a spus că a venit la spital pentru că se simțea rău. A mărturisit că nu poate să se ridice de jos, starea sa de sănătate fiind agravată și de un accident vascular cerebral, suferit în trecut.

Inițial, a fost anunțat un medic, însă nu a venit în sprijinul bărbatului. Au fost trimise două infirmiere, care l-au privit pe bărbat cu același dezinteres cu care îl privise și doctorul chemat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Nu pot să mă urc pe scaun. Am încercat, dar nu mai pot”, a spus bătrânul suferind, în timp ce încerca din răsputeri să se ridice. În cele din urmă, bătrânul a reușit să se așeze în scaunul cu rotile adus de o asistentă, urmând probabil, să fie văzut de un medic.

Cazul bătrânului din Corabia a fost postat în mediul online de către o femeie, enervată la culme de modul în care bolnavii sunt tratați în spitalele din țară. Peste 500 de persoane au distribuit postarea, în ideea că cineva se va sesiza și va lua o serie de măsuri privind comportamentul celor responsabili cu îngrijirea adecvată a pacienților.

,, Prima <<doamnă>> mai calmă ce-i drept, asistentă, încerca sa ajute, se uita la mine, eu la dânsa. A plecat după infirmiere și dumneaei. Vin infirmierele!!! Și de aici mă voi aprinde puțin. Foc nu iau, nu pentru că mă tem de cineva. Pur și simplu pentru că adevărații oameni nu își pătează caracterul. Două agramate, incompetente lipsite de profesionalism. <<Doamnele infirmiere>> nu au mișcat un deget, pt a ridica un suflet de jos. Nu am filmat mai mult pentru că nu credeam ce văd. Închei cu câteva remarce și întrebări: Domnule manager, care va întrețineți din banii noștri de ce permiteți astfel de practici?”, sunt cuvintele ce însoțesc imaginile terifiante din spital.

foto: captură video

Andreea TIGOIANU

Politica