sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Justiției s-a răzgândit: nu mai vrea creșterea vârstei de pensionare a magistraților

Ministrul Justiției, Stelian Ion, s-a răzgândit și nu mai vrea creșterea vârstei de pensionare a magistraților, măsură pe care o propusese pe 31 decembrie 2020. 

În schimb, el va propune propune „abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 Ianuarie 2022”.

„Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluții pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experiența lor la îmbunătățirea calității actului de justiție și să se simtă pe deplin apreciați pentru munca pe care o depun”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul anunțase în 31 decembrie 2020 că va propune creșterea vârstei de pensionare în cazul magistraților.

„Îmi doresc ca magistrații să rămână în magistratură, să își dorească să rămână, și asta va fi preocuparea mea principală. În momentul în care ai condiții, și din punct de vedere logistic, și din punct de vedere material, nu are de ce să existe dorința asta de a pleca la o vârstă când ești poate cel mai eficient, ai cea mai mare experiență” a declarat ministrul Justiției pentru Digi24.

Politica