joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Modernizare la Infecțioase

Modernizarea și dotarea Secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Drobeta Turnu Severin poate începe.
Marți, la Consiliul Județean (CJ) Mehedinți a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

„Proiectul „Modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” este unul dintre cele mai importante obiective de investiții pe care Consiliul Județean le are în ceea ce privește infrastructura de sănătate, mai ales în contextul epidemiologic actual”, a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Valoarea totală a contractului semnat de Georgescu este de 8.437.112 lei.
„În prima fază se va realiza proiectul tehnic, iar peste trei luni vor începe, efectiv, lucrările.
În cadrul proiectului, corpul de clădire existent se va reabilita, se va recompartimenta, iar cabinetele și saloanele pentru pacienți se vor dota cu echipamente medicale și mobilier.
Se vor executa lucrări de consolidare, hidroizolații, reabilitare termică, reparații ale șarpantei, se vor reface trotuarele și fațada”, a afirmat președintele CJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestuia, se vor construi și două corpuri noi de clădire având regim de înălțime  P+1 și o suprafață la sol de 270 mp.
„Din punct de vedere tehnic, noua structură  pe care am gândit-o pentru Secția de Boli Infecțioase va corespunde tuturor exigențelor sanitare, se vor realiza circuitele medicale și se are în vedere, inclusiv evacuarea în condiții de siguranță a pacienților în cazul unei situații de urgență.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional. Valoarea totală este de 10,2 milioane lei, din care 7,5 milioane lei, fonduri nerambursabile, contribuția proprie a Consiliului Județean fiind de 2,66 milioane lei.
Mă bucur că putem anunța acum această fază a proiectului și vă asigur că în perioada următoare, vom veni cu vești la fel de bune în privința celorlalte proiecte pe care le avem în domeniul sănătății astfel încât, să intrăm în linie dreaptă cu obiectivele de investiții în vederea modernizării întregii infrastructuri din administrarea Consiliului Județean”, a conchis Aladin Georgescu.

Politica