joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Meșterul oltean Gheorghe Tănase s-a stins din viață

Cunoscutul meșter popular din Corbu, Gheorghe Tănase, a decedat chiar în noaptea de Crăciun. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, la doi ani după ce a primit distincția de ,,tezaur uman viu”.

Gheorghe Tănase s-a remarcat prin talentul său privind sculptatul lemnului, pasiune de zeci de ani care l-a ajutat să performeze în arta ornamentelor tradiționale, realizate din lemn, potrivit gazetanoua.ro.

Munca sa a fost recunoscută și apreciată atât pe plan local, cât și național, motiv pentru care Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de pe lângă Ministerul Culturii i-a acordat titlul de Tezaur Uman Viu UNESCO, în anul 2018. Mai mult, Gheorghe Tănase a fost premiat și de Consiliul Judeţean Olt, la un an după ce a primit distincţia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vestea tristă despre trecerea în neființă a maestrului Tănase a fost dată de un bun prieten al acestuia, omul de cultură, Valeriu Ciurea.

,,Tezaurul Uman Viu Gheorghe Tănase, meșterul lemnului de la Corbu, va rămâne viu doar în amintirea noastră, a celor care l-am cunoscut și apreciat. Gheorghe Tănase a trecut în lumea drepților în noaptea primei zile de Crăciun a anului 2020. Ce și cât a însemnat el pentru arta populară a județului Olt și a României sunt lucruri care au fost recunoscute de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de pe lângă Ministerul Culturii, cel care în anul 2018 i-a acordat titlul de Tezaur Uman Viu UNESCO. Din păcate, Gheorghe Tănase s-a stins trist, uitat și abandonat de toate autoritățile care ar fi trebuit să îl sprijine, măcar moral în suferința prin care a trecut în ultima perioadă a vieții sale. Dumnezeu să îl odihnească în pace acolo, sus, alături de ceilalți reprezentanți de seamă ai culturii tradiționale a Oltului! De iertat, să ne ierte pe noi, cei care nu am putut să îl ajutăm în suferință”, este mesajul postat de Valeriu Ciurea, pe pagina sa de Facebook.

La scurt timp după aflarea veștii, mesajele de prețuire și regret nu au încetat să apară.

„Dumnezeu a dorit ca Poarta Raiului să fie sculptată cu mâinile măiastre ale meşterului Gheorghe Tănase… Sufletul meu lăcrimează! Am pierdut un Prieten şi un Artist din confreria spiritului românesc.

„Ne mor prietenii… Ne mor! Murim şi noi în moartea lor..” Undeva, cândva, pe o graniţă a României, am jurat, împreună, pe steag. „În foc vom intra. Venin vom lua… Pentru idealul naţional!” Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină, Gheorghe Tănase!”, a scris istoricul Laurenţiu Guţică-Florescu, directorul Muzeului Judeţean Olt.

Gheorghe Tănase s-a născut în anul 1947, în comuna Corbu, din Olt. Copil fiind, meșteritul lemnului s-a transformat, pentru maestrul Tănase, dintr-o pasiune simplă într-o muncă realizată cu mult drag. Talentul său a fost evidențiat și răsplătit în cadrul mai multor concursuri și festivaluri la care a participat încă din adolescență. Astfel, premiile încep să se adune încă din 1981, cânt a fost premiat cu locul I la Festivalul Naţional ,,Cântarea României”, patru ani mai târziu cucerind moldovenii la Botoşani, unde a primit Premiul III la Salonul Interjudeţean de Artă Naivă. Tot aici, în anul 1989, urcă iarăşi pe locul I. În 2005 este surprins cu Diploma şi Premiul pentru Perpetuarea tradiţiei, pentru calitatea şi valoarea creaţiilor sale, iar în 2011 primeşte Diploma de Excelenţă pentru păstrarea şi promovarea artelor tradiţionale din judeţul Olt în ţară şi în afară, potrivit unui interviu acordat revistei Zig Zag prin România. De la târgurile locale și concursurile naționale, calitățile și priceperea olteanului Gheorghe Tănase l-au ajutat să-și deschidă expoziții și în afara granițelor românești, în orașe precum Paris, Monte Albano sau Bruxelles, în Piaţa Saint-Catherine.

foto: revista Zig Zag prin România

Andreea TIGOIANU

Politica