Crăciunul este perioada tradițiilor, a superstițiilor și a obiceiurilor transmise în generație în generație. În toate colțurile țării, colindul, scenetele cu motive religioase și mesele în familie sunt nelipsite. Iar la sat obiceiurile s-au păstrat cel mai bine.
Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Mulți istorici ai religiei sunt însă de părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii.
De altfel, există unele discrepanțe între datele la care se sărbătorește Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7 ianuarie, după calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile față de cel oficial.
Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun este mersul cu colindul. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.
În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de gazde și cinstiți cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin. Colindătorii umblă din casă în casă cu „Steaua” și cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții „Tradiții de Crăciun” realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moșilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
În unele zone din Moldova, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cel mai răspândit este „Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.
În Banat, în localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
În zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii „moşoi”. Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.
O altă tradiție importantă este chiar masa de Crăciun. În data de 25 decembrie ia sfârșit postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot desfăta cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri, salate, cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Craciun este proaspătă, întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.
Deși tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an, împodobirea bradului a rămas una dintre cele mai iubite dintre ele, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde.
Obiceiul bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din preajmă, mai puțin bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, potrivit Agerpres. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde.
