joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Umilință maximă: „Cea mai slabă repriză din viața acestei echipe!”

Îngenunchiați de FCSB, alb-albaștrii au avut tăria să recunoască superioritatea adversarului la toate capitolele

Faptul că FCSB bate pe unde prinde echipa lui Mihai Rotaru nu mai e o noutate. Surprinde însă maniera în care a făcut-o la început de week-end. În cea de-a doua repriză, CSU Craiova a părut un pugilist incapabil de reacție, incapabil să iasă din corzi. Echipa lui Becali s-a impus cu 2-0, prin golurile lui Dennis Man, însă scorul putea fi mult mai mare dacă Pigliacelli nu făcea minuni în poartă, în partea secundă, când a scos, la foc automat, șuturile atacanților fecesebiști.
Corneliu Papură a comentat astfel eșecul: „Au fost două reprize diferite. În prima repriză am avut situații de a marca, am fi meritat să conducem. În minutul 38, ei au avut primul șut și primul gol. În a doua repriză, ne-au supus unei presiuni la care nu am putut rezista. I-am simțit foarte puternici de prin minutul 60. E o reacție normală din punct de vedere psihic să cazi.
Trebuie să recunoaștem că nici din punct de vedere fizic nu am putut ține ritmul cu ei în a doua repriză. Nu este ușor nici când câștigi, nici când pierzi, dar trebuie gestionată bine situația și să ne impunem în meciul următor. Lupta e de abia la început, e doar etapa a 14-a. Mai sunt multe puncte în joc, nu e cineva favorit. Vom vedea”.
Președintele Sorin Cârțu a spus: „Nu e trist, e foarte trist. Suntem de şapte ani în Liga 1, am văzut atâtea meciuri, sunt de doi ani la echipa asta. Nu îmi aduc aminte să fii văzut o asemenea a doua repriză cum am avut-o noi. A fost cea mai slabă a doua repriză din viaţa acestei echipe.
Am crezut că în repriza a doua putem să recuperăm teren. Nu îmi aduc aminte, nu există ceva similar în prestaţia echipei noastre în decurs de şapte ani. Dar vedem, mai sunt patru zile până la joc şi echipa trebuie să îşi revină”.
După meci, Dan Nistor a spus: „Am avut acele două ocazii destul de mari care nu au intrat. Ei ne-au marcat acel gol. În repriza a doua golul doi ne-a debusolat. Puteau să mai marcheze. Trebuie să muncim în continuare, să acumulăm punctele ca să ne calificăm în play-off, apoi să câștigăm campionatul. Până atunci trebuie să lăsăm capul jos. La Cluj trebuie să scoatem punct sau puncte. Va fi un meci greu, dar sperăm să repetăm ce am făcut anul trecut. Important e să ne refacem după acest meci, cei de la FCSB au meritat victoria”.
Bancu zice că dacă ai săi ar fi marcat primii alta ar fi fost soarta jocului: „La început am dominat meciul, ne-am creat ocazii. Ne-au taxat la prima ocazie. Ne-am debusolat. Am primit și golul doi și ne-a fost mai greu. Noi am fost montați foarte bine. Dacă reușeam să marcăm alta era soarta meciului. Noi n-am marcat, ei ne-au taxat. Noi ocazii ne-am creat înainte ca ei să marcheze”.
CSU Craiova a coborât pe locul 2 în ierarhia ligii 1 în urma eșecului de pe Oblemenco cu FCSB.

CSU Craiova – FCSB 0-2 (0-1)
A marcat: Man 39, 54
CSU: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, M. Constantin, Bancu – Nistor, Bic (77 Screciu), Cicâldău (77 Căpățână), – Baiaram (30 Ivan), Mamut, Ofosu (70 Bărbuț). Antrenor: Corneliu Papură
FCSB: A. Vlad – Crețu – Cristea, Popescu, Panțâru (46 Briceag) – Olaru, Simion (64 Perianu), Moruțan – Man, Tănase (82 Buziuc), Coman. Antrenor: Toni Petrea.
Arbitru: Ovidiu Hațegan

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica