Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Mehedinţi: Autoritățile nu le-au acordat respectul cuvenit celor 3 eroi martiri din Severin, uciși la Revoluția din decembrie 1989!

Publicat

pe

De-a lungul anilor, consilierii locali și primarii Severinului puteau să aloce bani pentru ca cei 3 eroi martiri ai revoluției anticomuniste din decembrie 1989 din municipiu și din județ, Vasile Ținicui,  Dorel Boară și Eugen Mareși, să aibă fiecare câte o statuie, să nu fie uitați niciodată pentru că și-au jertfit viața pentru libertatea noastră. Consilierii locali și primarii puteau măcar să boteze 3 străzi noi, cu numele acestor 3 eroi tineri. N-au făcut-o până acum spre rușinea lor, din delăsare, din lipsă de respect, din nesimțire… În plus mai există o categorie de oameni de nimic din Severin, ce-i drept puțini la număr,   care la Revoluție au tremurat în case în fața televizoarelor și care în mod paradoxal au obținut ulterior carnete de revoluționari, pentru o serie de privilegii…

În județul Mehedinți, la Revoluția anti-comunistă din decembrie 1989 și-au pierdut viața trei persoane, trei tineri frumoși, toți din Drobeta Turnu Severin, care au devenit eroi-martiri ai țării dar și ai municipiului. Este vorba despre Eugen Mareși, Vasile Ținicui și Dorel Boară. Niciunul dintre ei nu a fost căsătorit, nu au apucat să se bucure din viață, au fost băgați în mormânt cu rafale de gloanțe de criminali încă necunoscuți și acum. Ei bine acești tineri s-au jertfit pentru libertatea noastră, pentru ca noi să trăim în democrație, într-o țară liberă. În loc să facă tot ce le stă în putință ca să nu îi uităm niciodată pe cei 3 eroi martiri dar și pentru doleanțele urmașilor îndurerați, autoritățile locale din Drobeta Turnu Severin, vorbim aici de primarii și consilierii locali ai vremurilor, și-au văzut de mendrele lor și nu au tratat aspectele semnalate așa cum se cuvine. Spre exemplu, puteau să aloce bani de la bugetul local pentru a le face la toți 3 câte o statuie și nimeni nu s-ar fi supărat pentru o astfel de cheltuială. Ar mai fi avut și varianta ca 3 străzi noi din Severin, că au apărut o grămadă în acești ani, să poarte numele acestor eroi martiri. Nu s-a întâmplat nici asta, consilierii locali n-au avut niciunul nicio astfel de inițiativă pusă în practică, s-au rezumat la activitățile lor curente și mărunte, și-au luat indemnizațiile grase și… Dumnezeu cu mila. Morții cu morții, vii cu vii… Și mai grav este că în anii de după Revoluție, culmea, reprezentanții primăriei Severin le-au băgat și mai mult cuțitul în rană urmașilor eroilor martiri și a răniților din Revoluție. Aceștia au fost așa de umiliți încât nu li s-au dat nici  drepturile prevăzute de lege și pentru a le obține a fost nevoie să protesteze cu toții , de multe ori, în fața primăriei Drobeta Turnu Severin. Asta în timp ce mulți oportuniști care la Revoluție au tremurat în case în fața televizoarelor și-au obținut carnete de revoluționari.

Pe cheltuiala părinților îndurerați, bust de bronz doar pentru unul dintre eroi

Cu foarte multe eforturi și rugăminți personale la potentații puterii din Mehedinți atunci după Revoluție familia eroului martir Eugen Mareș a reușit ca strada Gladiolelor din Severin să se numească strada sublocotenent Eugen Mareşi. Mai târziu, părinții eroului plătesc un sculptor și le confecționează un bust de bronz al băiatului lor. După multe piedici din partea fostului primar Constantin Dinu reușesc să-l amplaseze în zona blocului unde răposatul lor fiu, Eugen, prefera să stea cu prietenii şi colegii pe băncuțe. Pentru eroul martir Vasile Ținicui și Dorel Boară nu s-a făcut nici bust de bronz sau alt metal și nu s-a dat denumirea niciunei străzi în Severin. Dacă rudele lor nu au putut, autoritățile, după cum se vede, nu au dorit. Din delăsare, din lipsă de respect și din nesimțire.

Povestea eroilor-martiri din Drobeta Turnu Severin

Mehedințeanul Eugen Mareși a fost ucis de gloanțe la vârsta de 20 de ani la Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989. Era militar în termen la unitatea de artilerie „Mihai Bravu”. Severineanul Vasile Ţinicui, la vârsta de numai 17 ani, a fost împuşcat la o gură de metrou. Plecase cu trenul către Bucureşti ca să se alăture demonstranților protestatari din  Piaţa Universităţii. Cel de-al treilea martir din judeţ se numește Dorel Boară și era locotenent la penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Dumitru şi Elena Mareşi, părinții eroului Eugen Mareși, ne-au declarat că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care a fost împuşcat cu rafală de mitralieră fiul lor, s-a născut nepotul lor Vladimir acum în vârstă de 22 de  ani.
„Mai avem doar o fiică, Adelina, căsătorită pe numele de Dobrescu. Fiul ei şi nepotul nostru, Vladimir, s-a născut pe data de 22 decembrie la ora 23.00, exact când a fost împuşcat Eugen al nostru. Credem că este un dar Dumnezeiesc, un fel de alinare a durerii din sufletele noastre, care va rămâne veşnică”, ne-au povestit Dumitru şi Elena Mareşi.

Împușcat cu rafală de mitralieră, a murit la spital

Severineanul Eugen Mareşi a fost încorporat în septembrie 1989 şi după depunerea jurământului a fost detaşat la munci agricole, la cules de porumb. Pe 12 decembrie 1989, de ziua lui de naştere, ambii părinţi s-au dus cu mâncare şi prăjituri să-l sărbătorească. Când a venit la poartă aceştia nu l-au mai recunoscut: „Se schimbase de nu l-am recunoscut. Era neobişnuit cu munca în agricultură şi fiind un băiat care se implica, a slăbit mult. Ne-a abordat el, că noi nu l-am cunoscut. S-a bucurat mult de produsele făcute de mama lui, care îi plăceau. Ciorbă de burtă, sarmale, şniţele şi prăjituri. Atunci a fost ultima dată când l-am văzut în viaţă”, povesteşte tatăl eroului. Acesta ne-a spus că în noaptea de 23/24 decembrie 1989 când se afla cu soţia la băi la tratament în Băile Herculane, cumnatul său, preotul Nicolae Marcu i-a spus că Eugen este în spitalul „Griviţa” din Bucureşti „împuşcat dar în afara oricărui pericol pentru că a fost operat”. De anunţat îl anunţase pe preot doctoriţa Amina Nicolicea, severineancă, pe atunci stagiară la spitalul respectiv, în prezent medic la Serviciul Județean de Ambulanţă Mehedinţi, care vorbise cu Eugen în salon, în spital şi acesta îi dăduse numărul de telefon de acasă.
„Îl împuşcaseră cu rafală de mitralieră care a traversat diagonal corpul de la braţul stâng către coapsa dreaptă. Chirurgii au trebuit să-i scoată splina, un rinichi şi mai mult de jumătate din intestine. A fost împuşcat noaptea la filtrul organizat de unitatea militară la care activa, între o şcoală şi o biserică. Cine l-a împuşcat? Nu ştiu!”, povesteşte tatăl eroului. Dumitru Mareşi îşi aminteşte că n-a mai stat pe gânduri şi a plecat imediat către Bucureşti. A căutat o zi întreagă spitalul şi fiindcă l-a apucat seara şi începuseră iar focurile de armă s-a dus cu soţia să înnopteze la verişorul său Constantin Viaşu. De acolo a sunat la spitalul Griviţa iar medicul l-a asigurat că Eugen urmează să fie reoperat din cauza unei infecţii. Tot prin telefon a aflat de la medic că Eugen este bine şi că mai trebuie operat la braţ: „Pe 26 decembrie 1989 dimineaţa la orele 8.00 m-am dus cu soţia la spital. De la poartă ne-au condus două infirmiere. După ce au aflat ce căutăm le-am auzit în şoaptă că s-ar putea ca băiatul la care venim noi să fie cel pe care ele tocmai îl duseseră la morgă. Din păcate aşa a şi fost!”, povesteşte lăcrimând Dumitru Mareşi. Eroul Eugen Mareşi terminase liceul Traian din Severin şi învăţa foarte bine.
„A dat după liceu examen la Facultatea de Economie din Craiova, la ASE. La matematică a luat cea mai mare notă, la geografie a luat undeva peste 8 dar l-a picat nota mică de la Economie Politică, parcă nota 5. Atunci a fost luat în armată. Ulterior, după Revoluţie, cei de la Universitatea din Craiova, ne-au anunţat că băiatul poate să vină ca student. Era prea târziu. El era în pământ, înmormântat cu onoruri militare pe data de 30 ianuarie 1990!”, îşi aminteşte Dumitru Mareşi.

Strada Gladiolelor din Severin este acum strada sublocotenent Eugen Mareşi

În anul 1990 autorităţile locale de atunci au hotărât ca strada Gladiolelor din Severin să se numească strada sublocotenent post mortem Eugen Mareşi. În anul 1992 pe cheltuiala lor părinţii îi fac un bust de bronz cu ajutorul sculptorului Vladimirescu dar potrivit lui Dumitru Mareşi până în anul 1996 întâmpină piedici din partea fostului primar Constantin Dinu privind amplasarea bustului în zona blocului unde Eugen prefera să stea cu prietenii şi colegii. „Ne-am gândit că aşa va rămâne veşnic în amintirea celor care l-au cunoscut dar şi a generaţiilor viitoare. Băiatul nostru, ca şi alţii, s-a jertfit pentru libertatea noastră a tuturor şi a democraţiei şi nu trebuie uitat acest lucru niciodată”, ne-a declarat Dumitru Mareşi.
Din informaţiile noastre cel de-al doilea erou, Vasile Ţinicui, a murit la 17 ani împuşcat în zona inghinală în București. Al treilea martir din Mehedinți al Revoluţiei, locotenentul Dorel Boară, angajat al penitenciarului Severin, îi plăcea foarte mult fotbalul şi o bună bucată de timp, până să fie împuşcat, a jucat fotbal la echipa din divizia judeţeană Unirea Livezile. În semn de recunoștință, dar foarte târziu, mai precis cu circa 3 ani de zile în urmă, cei de la penitenciarul Drobeta Turnu Severin au montat în unitate o placă comemorativă cu eroul-martir Dorel Boară.

Vasile Ţinicui: „L-am adus acasă ciuruit de gloanţe!”

Singurul băiat al lui Vasile Ținicui a plecat la Bucureşti în decembrie 1989 ca să apere Televiziunea Română şi s-a întors în coşciug. Îl chema Vasile, ca pe el, şi avea doar 17 ani! De atunci omul îşi plânge copilul. „Tot timpul mi-e dor de el. Îl port ca pe o icoană în suflet!”, ne povesteşte tatăl cel îndurerat. Vasile Ţinicui junior avea 17 ani în decembrie 1989 şi lucra la uzina de vagoane „MEVA” din Severin. Tatăl său ne-a povestit că în acele zile fierbinţi de la începutul Revoluţiei, copilul lui a auzit că se face apel la populaţie să vină la Bucureşti să apere Televiziunea Română Liberă. „Băiatul meu n-a mai stat pe gânduri. S-a urcat în tren cu mai mulţi tineri din oraş şi s-au dus la Bucureşti ca să apere televiziunea. A murit împuşcat pe data de 22 decembrie 1989. L-au împuşcat în gât şi în zona inghinală. Nu ştiu exact în ce loc s-a petrecut tragedia. Ori în piaţa Universităţii ori la o gură de metrou!”, ne-a povestit Vasile Ţinicui senior. Omul susţine că abia pe data de 8 ianuarie 1990 şi-a văzut copilul mort. Trupul neînsufleţit se afla alături de alte sute de morţi împuşcaţi la revoluţie, în morga Institutului Mina Minovici din București: „În acele zile de după revoluţie când copilul meu nu s-a mai întors acasă am presimţit ceva rău, o durere adâncă în suflet. Am văzut apoi la televizor un comunicat prin care se anunţa că cei care nu-şi găsesc rudele să vină la Bucureşti la morga de la Mina Minovici să-i identifice. Erau sute de morţi acolo, poate mii. Băiatul meu, sărăcuţul, fusese identificat. Era scris pe un tabel al morţilor că avusese legitimaţia de serviciu la el. Mi l-au arătat mort, ciuruit de gloanţe! El era! L-am luat acasă la Severin în coşciug, şi l-am înmormântat şi eu creştineşte după 3 zile, cum e rânduiala. Doar un om pe nume Vizdei de la Consiliul Judeţean Mehedinți m-a ajutat cu o maşină în rest nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Mulţi tineri din ţara asta au murit ca să profite alţii şi să se îmbogăţească. Nu mă plâng dar asta a fost situaţia”, ne-a declarat tatăl îndurerat.  

Continue Reading