vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Condamnări definitive în „Ferma Băneasa”. Remus Truică, 7 ani de închisoare, Paul Philippe al României, 3 ani și 4 luni

Condamnare definitivă în cazul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov. Judecătorii au pronunțat sentința finală în dosarul cu un prejudiciu de peste 140 de milioane de euro. Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, Paul Philippe al României a primit 3 ani și 4 luni de închisoare, iar Dan Andronic – 3 ani de închisoare cu suspendare.

Curtea supremă i-a condamnat și pe oamenii de afaceri Benny Steinmetz și Tall Benjamin Silberstein, în lipsă, la câte cinci ani de detenție.

Polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. Prințesa Lia, care a ieșit din locuință pentru a-i însoți pe polițiști, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Poliția Capitalei a anunțat că acesta va fi dat în urmărire internațională, în condițiile în care nu a fost găsit acasă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Remus Truică a fost ridicat de polițiști din locuința sa după ce instanța a transmis Poliției documentele pentru punerea în executare a mandatelor de încarcerare a inculpaților condamnați definitiv la închisoare cu executare.
Poliția Ilfov a transmis că polițiștii din Snagov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, condamnat la 7 ani închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Este vorba despre omul de afaceri Remus Truică.

De asemenea, instanţa supremă a admis acţiunea civilă formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924 mp în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al statului român, să facă toate demersurile necesare în acest sens.

Magistrații au admis acţiunea civilă formulată de Romsilva şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării mai multor terenuri din Snagov.

Inculpaţii trebuie să plătească în solidar către Romsilva suma de 1.019.285 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

În prima instanță, Truică primise 4 ani cu executare, Paul al României – 3 ani cu suspendare, iar Dan Andronic şi oamenii de afaceri israelieni fuseseră achitaţi, scrie hotnews.ro

În 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic, precum şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Remus Truică a fost trimis în judecată de DNA pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar prinţul Paul, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Conform DNA, Paul Philippe Al României a cumpărat influenţa pe care Truică o avea asupra diferiţilor funcţionari de la instituţiile publice care deţineau cele două proprietăţi. Truică a prezentat „afacerea” unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat, pentru a se implica în demersurile infracţionale, singura cale în obţinerea bunurilor imobile pe care Paul Philippe Al României le revendica în mod nelegal.
La acest grup, au aderat şi alte persoane, printre care şi Dan Andronic.

Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri a grupului au ascuns ulterior natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea, în 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică.

Ca urmare a contractului de cesiune, prinţul Paul a semnat alte înscrisuri şi contracte, prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau să fie retrocedate. Este vorba, printre altele, de actul adiţional încheiat pe 20 martie 2007, ce viza 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş, cel din 4 aprilie 2007 ce viza bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic, cel din 4 octombrie 2007 ce viza 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere, precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti.

După dobândirea bunurilor Pădurea Snagov şi Ferma Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei, iar societatea respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Potrivit procurorilor, prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a fermei regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro. Ambele sume, totalizând 145.398.569 euro, reprezintă şi un folos necuvenit pentru prinţul Paul, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional, spunea DNA.

foto: impact.ro

Politica