joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Romsilva scoate la vânzare peste 40 de mii de Pomi de Crăciun

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a scos la vânzare pentru sărbătorile de iarnă din acest an 42.624 de Pomi de Crăciun, majoritatea recoltaţi din culturi specializate în pepinierele silvice.

Din aceştia, 28.799 sunt din specia brad şi 13.825 sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.

Cei mai mulţi Pomi de Crăciun provin din culturile specializate din pepinierele silvice proprii, 32.850 de bucăţi, în timp ce doar aproape 20%, adică 9.774 de bucăţi, provin din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, prin care se extrag arborii tineri din regenerarile naturale cu o densitate excesivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preţurile de vânzare pornesc de la 15 lei pentru Pomii de Crăciun cu o înălţime de până în 1,3 metri şi ajung la 35 lei, cu TVA inclus, pentru exemplarele cu înălţimea între 2 şi 3 metri.

Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înălţime sunt considerate comenzi speciale.

Pomii de Crăciun sunt vânduţi la sediile ocoalelor silvice, iar persoanele fizice au prioritate la achiziţionarea acestora. În cazul în care unităţile din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva vând Pomii de Crăciun în pieţe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare vor fi incluse, suplimentar, în preţul final de vânzare.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional, potrivit psnews.ro

Politica