miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craioveanul Sebi Colțescu a provocat un scandal planetar!

Toate reacțiile după ce un cuvânt rostit de arbitrul craiovean a dus la oprirea meciului de Liga Campionilor, dintre PSG și Basaksehir

În minutul 14 al meciului dintre PSG și Bașakșehir Istanbul, din ultima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, Colțescu l-a indicat pe Webo, antrenorul secund al oaspeților, numindu-l „negru”. Demba Ba, fostul jucător al lui Chelsea, acum la turci, a susținut că expresia lui Colțescu are caracter rasist și astfel, mai întâi turcii, apoi francezii nu au mai vrut să intre pe teren conduși de arbitrii români. Meciul a fost amânat pentru miercuri seară.
„Îmi cer scuze pentru această neînțelegere. Nu am avut intenția de a fi rasist. Într-un astfel de context, oamenii nu se pot exprima corect și pot fi înțeleși greșit. Îmi prezint scuzele în numele UEFA Champions League. Sper că mă veți înțelege”, scrie pe contul de Twitter al lui Sebi Colțescu. Arbitrul craiovean s-ar fi destăinuit unor apropiați, potrivit prosport.ro: „Încerc să fiu bine. Nu voi citi niciun site în aceste zile. Cine mă cunoaște, știe că nu sunt rasist! Sper, cel puțin, acest lucru”. Centralul Hațegan a spus jurnaliștilor francezi: „Nu putem face nicio declaraţie, mai întâi trebuie să discutăm cu UEFA. În mod normal v-aş fi răspuns cu drag, dar nu în această seară. Respectați-ne tăcerea, suntem dezolați”.
Ministrul sportului Ionuț Stroe, concitadinul lui Sebi Colțescu, a scris pe facebook: „Condamnăm cu fermitate orice fel de exprimare sau declaraţie care poate fi considerată rasistă sau discriminatorie.
Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru incidentul nefericit în care este implicat arbitrul român Sebastian Colţescu – acuzațiile de rasism la meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir – și vă asigur că este un caz izolat, care nu reprezintă sportul românesc.
În acest moment, ancheta UEFA este în derulare și mi-aş dori ca exprimarea să fie catalogată ca fiind inofensivă sau neutră, dar nu spun în niciun caz că ar trebui să tolerăm asemenea comportamente”.
„Colţescu a greşit, dar nu trebuie pusă batista pe ţambal, nici nu trebuie răstignit. Trebuie să învăţăm din acest incident. Sunt astfel de probleme şi trebuie luate în serios. Nu consider că a fost o greşeală voită, nu cred că a fost cu intenţie, efectiv cred că nu cunoaşte acest aspect.
Deci nu cunoaşte aceste aspecte. Şi a mai făcut o greşeală, din câte ştiu eu limba oficială a unei partide pentru arbitrii este engleza şi trebuia să rămână în engleză. De ce? Pentru că nu a vorbit doar cu arbitrul de centru, e în prezenţa tuturor, e public. Avem nevoie de mai multă cunoaştere, arbitrii cu siguranţă ar trebui pregătiţi în acest sens”, a fost reacția lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cuvântul „negru” rostit  de Colțescu a stârnit reacții la cel mai înalt nivel. „Condamn cu tărie remarcile rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir, şi cred că UEFA va face demersurile necesare. Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii. #Nurasismului”, a scris preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pe Twitter.
„În această seară, sportivii au luat o decizie istorică în fața unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a unui rasism ordinar. Așteptăm rezultatele anchetei, dar nu pot decât să salut simbolismul puternic al gestului lor și solidaritatea lor”, a scris Roxana Mărăcineanu, ministrul sportului din Franța.

Politica