miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încep negocierile pentru formarea unui guvern PNL-USR PLUS-UDMR

Au început deja negocierile pentru formarea viitorului guvern de centru-dreapta, după ce președintele Klaus Iohannis i-a contactat telefonic pe liderii partidelor cu care PNL va forma Guvernul. 

Negocierile pentru formarea unei noi majorități sunt conduse, la nivel declarativ, de președintele PNL, Ludovic Orban.

Premierul va fi de la PNL, însă structura guvernamentală, ministerele și șefia celor două camere ale Parlamentului vor fi negociate între cele trei formațiuni politice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Deocamdată, favorit pentru funcția de prim-ministru este Nicolae Ciucă, actualul premier interimar. 

În acest moment, Executivul are 16 ministere și un post de vicepremier fără portofoliu, scrie Digi24.

USR consideră că ar trebui să primească mai multe posturi decât PLUS, în timp ce cei de la PLUS doresc ca împărțirea în sânul alianței să se facă egal – jumătate ei, jumătate cei de la USR.

Potrivit unor surse de la conducerea partidului, USR PLUS vrea cel puțin două ministere importante și alte trei ministere mai mici. 

Printre ministerele importante pe care și le doresc sunt Ministerul Justiției – pentru Stelian Ion, Finanțe – pentru Claudiu Năsui, Dezvoltare sau Fonduri Europene – minister de care este interesat în cel mai mare grad fostul ministru Cristian Ghinea. 

PNL însă nu are de gând să renunțe la ministerele cheie, să cedeze Justiția sau Finanțele și în niciun caz Fondurile Europene.

PNL revendică de asemenea Dezvoltarea, Economia și Transporturile și nu va renunța nici la Ministerul de Interne a cărui șefie a fost deținută în guvernul tehnocrat de actualul număr 2 din PLUS, Dragoș Tudorache și care a rămas în continuare interesat de reforma ministerului și desființarea unor structuri interne. 

Cei de la UDMR sunt interesați, ca de obicei, de ministerul Culturii și de cel al Mediului, și ar putea primi și Sănătatea, care oricum este un „cartof fierbinte” și liberalii nu și-ar dori neapărat să fie în prim planul reproșurilor legate de gestionarea crizei Covid. 

Politica