joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei ani de la decesul Regelui Mihai

În urmă cu trei ani, pe 5 decembrie 2017, a fost anunțată trecerea la cele sfinte a Regelui Mihai I al României. Majestatea sa s-a stins din viață în Elveția, în locuința sa din Aubonne.
A pierdut lupta cu leucemia la vârsta de 96 de ani. Pe 25 octombrie anul acesta ar fi împlinit 99 de ani, asta dacă boala sfâșietoare nu l-ar fi răpus.
În memoria sa, va fi ținută o slujbă de pomenire, astăzi, la prânz, la Castelul Săvârșin, și nu la Curtea de Argeș, unde a fost înhumat. Pentru că ne aflăm în pandemie, Casa Regală a anunțat că slujba religioasă a Regelui Mihai va fi oficiată în aer liber de parohul bisericii ortodoxe din Săvârșin, însă fără prezența publicului.
Mihai I a domnit ca Rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947, chiar în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada războiului care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat ulterior.
Trupul său a trecut în neființă la data de 5 decembrie 2017, moment în care România a decretat doliu național pentru trei zile. Cu un an înainte de decesul său, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a hotărât și anunțat că se va retrage din viața publică.

Andreea Tigoianu

Politica