sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un vâlcean a fost prins de jandarmi după ce a fugit din carantină

Un vâlcean ce trebuia să se afle în carantină la domiciliu a fost prins de jandarmii din Bălceşti la furat de lemne. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, ce a fost văzut într-o căruță, pe raza localităţii Făureşti. Acesta era însoțit de alți doi bărbați. Oamenii legii au confiscat 3 atelaje tractate hipo şi 1,4 mc lemn confiscate. Totodată, cei trei indivizi au fost amendați cu câte 1.000 de lei.
„Patrula auto din cadrul Postului de Jandarmi Bălceşti aflată în serviciu pe raza localităţii Făureşti, a observat pe stradă, în jurul orelor 17.00, trei atelaje tractate hipo încărcate cu material lemnos. Jandarmii au oprit cele trei atelaje şi au procedat la interceptarea şi legitimarea bărbaţilor care le conduceau. Întrebaţi dacă deţin aviz de însoţire al lemnelor, bărbaţii cu vârste cuprinse între 22-46 ani au recunoscut că nu deţin, precum şi faptul că nu pot preciza cu exactitate de unde au tăiat lemnele”, informează jandarmii vâlceni.
Pe parcursul verificării datelor de identificare, jandarmii au mai descoperit că tânărul în vârstă de 22 ani figura în baza de date în carantină la domiciliu până la data de 20.11.2020.
Agenții au întocmit documentele pentru tăierea ilegală a materialului lemnos şi au aplicat sancţiuni în valoare totală de 3.000 lei. Pe lângă sancţiunea de 1.000 lei, tânărul în vârstă de 22 ani s-a ales şi cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Lemnele din speciile anin, plop, salcâm împreună cu cele trei atelaje au fost confiscate şi predate în custodie Ocolului Silvic Bălceşti.


foto: gazetavalceana.ro

Politica