Conecteaza-te cu noi

Sport

Suporterii echipei lui Rotaru sunt liniștiți de medici!

Publicat

pe

Apele sunt calmate de specialiști, după ce conducerea clubului oltean i-a alarmat pe fani cu vestea că Elvir Koljic va fi supus unei noi intervenții chirurgicale.
Suporterii alb-albaștri pot să răsufle ușurați. Omul de care se leagă speranțele aducerii titlului în Bănie, bosniacul Elvir Koljic, nu va mai fi supus unei noi operații. „Intervenția chirurgicală suferită de Koljic nu mai necesită o reintervenție. I s-a montat o plăcuță de titan și nu se mai scoate. Tehnica chirurgicală și materialele de osteosinteză folosite sunt cele mai noi la nivel mondial pentru o asemenea operație”, a spus unul dintre medicii care se ocupă de Elvir Koljic, potrivit GSP.
Opinia avizată a doctorului a venit după ce Marcel Popescu, managerul celor de la CSU Craiova anunțase că jucătorul va fi operat din nou: „Despre Koljic, totul este bine. Recuperarea organismului reacționează bine. Este la faza de recuperare. Urmează o altă investigație și o radiografie.
Probabil se impune și a două intervenție chirurgicală de corectare a zonei gleznei. Medicii cred că în momentul în care se va intra în play-off, e refăcut sută la sută. Asta înseamnă probabil sfârșitul lui februarie în cel mai rău caz. Acum știi cum e, fiecare organism reacționează diferit și nu m-ar surprinde ca tăria lui de caracter și organismul lui să reacționeze mai rapid și să se recupereze și mai repede”.
Elvir Koljic a fost cel mai important jucător al CSU Craiova în startul campionatului. A marcat șase goluri în primele șase meciuri, prin reușitele sale ducând echipa olteană pe prima poziție în ierarhia Ligii 1, unde încă se menține. După accidentarea lui Koljic, CSU a pierdut acasă cu Clinceni și Târgoviște, fără să marcheze.

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.