marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Vremea se răceşte accentuat la sfârşitul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că, vremea se răceşte accentuat la sfârşitul săptămânii, iar ploile şi burniţa se vor semnala în majoritatea regiunilor. La munte vor predomina ninsorile.

Potrivit ANM, vineri, în vestul, nordul şi centrul ţării valorile termice diurne vor fi în scădere, astfel că în marea lor majoritate se vor situa uşor sub cele normale pentru această dată. Cerul va avea înnorări, mai persistente în jumătatea de nord unde temporar se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ploaie, iar noaptea şi lapoviţă sau ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în Transilvania şi în dealurile Moldovei.

În restul teritoriului, ploi slabe se vor semnala pe areale mai restrânse, în a doua parte a zilei în Banat, iar noaptea cu precădere în nordul Olteniei şi al Munteniei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi local în regiunile estice şi în vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 9 grade, iar cele minime, în general, între -3 şi 4 grade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Săptămâna 16-23 noiembrie

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, posibil uşor mai coborâte în regiunile estice. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice, dar şi excedentar în extremitatea de sud-est a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 23.11.2020 – 30.11.2020

Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 30.11.2020 – 07.12.2020

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 07.12.2020 – 14.12.2020

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în zonele montane. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Politica