sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mario Oprea: Onoarea nu se vinde

Senatorul Mario Ovidiu Oprea a demisionat din funcția de președinte al PNL Craiova, după ce consilierul liberal Dan Diaconu a votat, miercuri, în ședința de Consiliu Local în favoarea PSD.

„Cei care mă cunosc, știu că în ce mă privește, onoarea nu se vinde. Personal, am decis astăzi să eliberez funcția de președinte al PNL Craiova. Este un gest de demnitate și de respect față de oamenii care așteaptă de la un lider, bun simț și asumare. Ies din această situație și mai ambiționat să îmi continui misiunile față de doljeni, politica este despre a găsi o cale spre binele promis.
Tot astăzi, membrii Biroului Politic Local PNL Craiova și Biroului Permanent Județean PNL Dolj au votat excluderea consilierului PNL, Dan Diaconu din rândurile formațiunii. Hotărârea luată este răspunsul dat trădării domnului Diaconu, care a ales să servească interesele PSD, în detrimentul angajamentului luat făță de PNL și față de craioveni. Considerăm că acesta a încălcat voit orice urmă loialitate față de partidul care l-a susținut pentru a ajunge în funcția de consilier local și că este o persoană care nu mai poate pretinde nimănui încredere, indiferent ce poziție va ocupa pe viitor.
Fapta sa nu ne face cinste, însă domnul Diaconu a ales singur să se preteze la această josnicie, să intre în jocul PSD, partidul care a distrus moral și social Craiova. Oamenii care se vând, care sunt coruptibili, oamenii care se joacă de-a politica și pun în pericol viitorul întregii comunități nu au ce căuta în PNL. Domnul Diaconu, dacă avea bărbăție politică, trebuia întâi să își asume public noua orientare, însă a preferat strategia și școala PSD, adică să înșele și să demonstreze tuturor că orice carieră “de succes” în PSD, începe și se bazează pe mișelie, șiretenie și ticăloșie. PSD poate racola oameni, dar nu poate racola toți românii, la scrutinul din 6 decembrie!
Lia Olguța Vasilescu crede că poate obține orice, iar în disperarea de a recâștiga o putere pe care electoratul i-a înjumătățit-o prin vot, face din Primăria Craiovei, o piață ieftină. PSD a rămas același partid mârșav, care astăzi a transmis că votul dat de craioveni la alegerile locale nu este luat în calcul, nu valorează nimic. PNL și USR și-au câștigat prin rezultatul obținut, dreptul de a avea câte un viceprimar la Primăria Craiovei. Prin sforile trase astăzi, folosindu-se de slăbiciunea domnului Diaconu, Lia Olguța Vasilescu ne arată din nou că ea nu concepe să facă echipă cu doi viceprimari din alt partid, pentru simplu fapt că aceștia nu i-ar face jocurile murdare. PSD este îngrozit de lucrurile cinstite și de munca pentru binele Craiovei. PSD a vrut și doi viceprimari pentru că se teme să lucreze cu oameni care detestă hoția, baronimea și injustiția. Și pentru că, într-o echipă cu slugi fidele, orice nedreptate ar fi acoperită de tăcere.
Chiar dacă azi scorul a fost favorabil PSD, prin perfidie, nu vom permite ca Doljul să rămână sub dictatura unui partid care crește prin incompetenți, potențați cu relații, trădători, corupți și nu vom permite ca din cauza acestor criterii de selecție mizerabile, instituțiile statului să fie înțesate de indivizi care să facă legi și reguli pentru o majoritate a populației care a pus frână prin vot acestui comportament intolerabil și periculos”, a scris Mario Ovidiu Oprea, pe facebook.

Și conducerea Partidului Național Liberal Dolj a anunțat că a hotărât exluderea din partid a consilierului Dan Diaconu, după v s-a alăturat echipei PSD.
,,Forurile de conducere ale PNL Dolj, întrunite statutar, au decis, astăzi, 18.11.2020, excluderea din partid a consilierului municipal Dan Diaconu, momit de administraţia toxică PSD-Olguţa Vasilescu să se alăture grupului de consilieri PSD. Decizia de excludere a acestuia a fost votată în unanimitate, prin vot secret, de către membrii Biroului Politic Local al PNL Craiova şi validată de către Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj.”, se arată într-un comunicat de presă PNL.
,,Organizaţia PNL Dolj condamnă gestul consilierului Dan Diaconu, care a ales să se alăture grupului PSD din Consiliul Local Craiova şi să voteze candidaţii PSD pentru funcţiile de viceprimar al Craiovei. Acesta a trădat atât aşteptările electoratului, cât şi pe cele ale colegilor liberali, demonstrând că nu are niciun respect pentru votul cetăţenilor.”
Liberalii spun că scopul lor este de a respecta voința electoratului doljean, care a votat majoritatea dreaptă pentru Consiliul Local Craiova.
,,PNL Dolj, respectând prevederile statutare, va solicita Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj încetarea mandatului de consilier local al acestuia, astfel încât într-un timp foarte scurt să refacem majoritatea PNL-USR-PLUS în Consiliul Local Craiova, aşa cum au votat craiovenii pe 27 septembrie a.c.. De asemenea, vom solicita Instituţiei Prefectului să nu acorde viza de legalitate pentru alegerea viceprimarilor, deoarece am constat că au existat grave nereguli în procesul de votare şi se impune ca acesta să fie reluat.”
Organizația municipală a PNL urmează să fie condusă de consilierul local Marian Vasile, ales prin vot secret de Biroul Politic Județean PNL Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Andreea Tigoianu

Politica