vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihail Genoiu, candidat PSD pentru Senatul României

Sunt Mihail Genoiu, am 64 ani și sunt căsătorit din 1979. Dumnezeu mi-a dăruit un singur copil, dar sunt, în schimb, un bunic foarte bogat, deoarece am 3 nepoței minunați. Familia pentru mine a însemnat și înseamnă totul, am fost foarte apropiat de părinții mei și, la rândul meu, sunt foarte apropiat de fiul și nepoții mei.
Sunt absolvent al Facultății de Electrotehnică din Craiova, fiind inginer electrotehnist, după ce, în prealabil, am urmat cursurile Liceului Nicolae Bălcescu, actualmente Colegiul Carol I.
Pentru o perioadă scurtă de timp am cochetat și cu meseria de profesor al Liceului Elena Cuza, dar vocația profesională m-a purtat la uzinele IUG din Craiova. Activitatea didactică a fost continuată însă de către soția mea, care și-a încheiat de curând cariera de profesor la Colegiul Elena Cuza.
La IUG am ocupat postul de Șef Serviciu Import-Export, unde am avut parte de multe situații neprevăzute pe care am învățat să le rezolv, lucruri care m-au școlit pentru perioada ce urma să vină, imediat după revoluția din Decembrie 1989.
În anul 1990, alături de câțiva apropiați, am pus bazele unei afaceri în domeniul alimentar, afacere pe care am condus-o timp de 23 ani. Sute de familii au fost angajate în ceea ce devenise cea mai mare și modernă fabrică de procesare a cărnii din Oltenia, printre primele din țară și unde am reușit să creez un brand – TUDOR – cunoscut în România și Europa.
Între anii 2003 și 2007 am urmat cursurile Universității Spiru Haret, Facultatea de Drept, Specializarea „Drept public şi administraţie publică”. În anul 2012 am decis să urmez alt drum, cel aflat în slujba cetățeanului și am devenit Consilier Local, iar din anul 2013, Viceprimar al Municipiului Craiova. Am îmbrățișat doctrina social-democrată tocmai pentru a fi aproape de oameni și de nevoile lor, dar și pentru că am găsit la PSD Dolj oameni valoroși. Experiența acumulată în perioada de antreprenoriat dar și cea dinainte, am transpus-o în munca pe care am depus-o în administrația locală, motiv pentru care, în anul 2017, locuitorii Craiovei m-au ales să le fiu Primar.
În tot mandatul meu de primar, m-am concentrat pe un singur lucru: ca absolut tot să se desfășoare riguros, toate să fie de cea mai înaltă calitate, fără compromisuri și bine planificate. Toate deciziile pe care le-am luat au fost analizate cu o rigurozitate „nemțească”. M-am asigurat ca planul pentru Craiova să fie elaborat pentru o durată mare de timp astfel încât, dezvoltarea orașului să apuce pe un drum fără întoarcere, unitar, iar la finalul acestui drum, Craiova să redevină ceea ce a fost în trecutul său glorios: un oraș al aristocrației, al oamenilor muncitori, al întreprinzătorilor privați, un oraș industrial, dar și cultural, un oraș al celor care iubesc sportul, în care copiii noștri pot primi educația pe care o merită în condiții excelente.
Trecutul meu ca sportiv de performanță mi-a cizelat întreaga viață, iar spiritul competiției îl retrăiesc în fiecare aspect al vieții sociale. Sunt un om dedicat echipei și, la fel ca pe terenul de sport, sunt determinat să îmi capacitez cunoștințele pentru victorie, alături de echipa extrem valoroasă a PSD Dolj. Sunt pregătit să pun în practică toate calitățile organizatorice dovedite la Primăria Craiova, dar și determinarea și voința de care am dat mereu dovadă pentru ca echipa din care fac parte să fie pe cel mai înalt loc al podiumului.

Craiova trebuie să fie un pol al dezvoltării județului Dolj, un motor de creștere economică pentru tot județul, generator de noi locuri de muncă, dar și de progres și inovare, iar aceste strategii definesc direcția pe care trebuie să mergem în atingerea acestui țel. Iar din postul de Senator din partea celui mai puternic partid politic din România, Partidul Social Democrat – PSD, sunt ferm convins că voi putea reprezenta cu cinste locuitorii acestui județ așa cum am reprezentat, din postul de Primar, locuitorii municipiului Craiova. Am convingerea că, și doar împreună, noi toți, vom putea reda gloria de odinioară acestui județ minunat.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ. Executat de SC INTER REGIONAL MANAGEMENT SRL – portal/ziar: Jurnalul Olteniei. CUI Mandatar Financiar: 11200020

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica