miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mai multe amenzi pentru oltenii care nu protejează mediul

Garda de Mediu Olt s-a sesizat într-o anchetă în urma căreia procentul de amenzi aferente încălcării legislației de mediu a crescut cu 250 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Ancheta a avut loc în perioada 1 septembrie – 31 octombrie, fiind desfășurate 133 de inspecții definitivate cu sancțiuni contravenționale pentru situații în care legile în vigoare privind protejarea mediului înconjurător au fost ignorate. Printre acestea se află gestionarea neconformă a deșeurilor, lipsa actelor de reglementare sau nerespectarea acestora, nerespectarea măsurilor impuse, gestionarea uleiului uzat, lipsa evidenței gestiunii deșeurilor sau nerespectarea gestionării vehiculelor scoase din uz, menționează gazetaoltului.ro
Reprezentanții Gărzii de Mediu Olt au anunțat că prin comparație cu numărul de amenzi de anul trecut, cel de anul acesta a crescut considerabil, aplicând măsurile necesare pentru a gestiona situația.
„Pentru toate deficiențele constatate au fost stabilite măsuri de remediere cu termene de realizare precise. Această perioadă s-a suprapus cu starea de alertă în contextul pandemiei COVID 19. Comisariatul Județean  Olt al Gărzii Naționale de Mediu și-a desfășurat activitatea și a constatat în această perioadă cu 250 la sută mai multe contravenții decât în aceeași perioadă din anul 2019”, transmit reprezentanții instituției.
În urma controalelor au fost aplicate nouă avertismente contravenționale, 28 de amenzi, a căror valoare atinge suma de 346.000 lei (în creștere cu 350 la sută față de aceeași perioadă din anul 2019), dar și o propunere de suspendare a actelor de reglementare.

Politica