miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. A pierdut la păcănele și a distrus 11 aparate de jocuri de noroc

Din cauză că a pierdut la păcănele, un tânăr în vărstă de 26 de ani din orașul Rovinari, județul Gorj a luat o bucată mare de piatră și a început să își verse nervii pe aparatele de joc. Înițial a mers într-o sală de jocuri de noroc şi a spart două aparate, iar apoi a mers în alta şi a mai distrus încă nouă.

”La data de 25 octombrie a. c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de către o femeie, de 35 de ani, din orașul Rovinari, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că în noaptea de 24/25 octombrie a. c.,au fost distruse 11 aparate la doua săli de jocuri din orașul Rovinari”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Gorj Online.

De asemenea, tânărul ar mai fi provocat distrugeri la două aparte din incinta altei săli de jocuri din localitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiști continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Politica