vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Munca la distanţă, o normalitate pentru 80% dintre companiile globale

Adoptarea lucrului la distanţă reprezintă o normalitate pentru 80% dintre companiile globale, în contextul crizei coronavirusului, arată cel mai recent studiu al companiei de consultanţă PwC, realizat pe un eşantion de 300 de organizaţii la nivel global, publicat zilele trecute.

Potrivit sursei citate, munca remote, implementată în ultimele luni, în numeroase domenii de activitate, ca urmare a restricţiilor sanitare, de distanţare socială şi de circulaţie, a devenit o certitudine care a fost îmbrăţişată de mulţi angajaţi, dar şi de angajatori, deopotrivă.

Astfel, foarte multe companii au fost forţate, în ultimele luni ale anului, să se adapteze şi să adopte digitalizarea operaţiunilor, pentru a-şi putea continua activitatea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit PwC, peste 50% dintre companiile participante la sondajul global au creat şi implementat, în tot acest timp, o politică de work from home. Din restul – de 47% – mai mult de jumătate anticipează că au în plan să introducă această politică de lucru până la sfârşitul acestui an sau au de gând să o îmbunătăţească.

Conform Wizrom Software, dat fiind noul context sanitar şi dorinţa de a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor, companiile vor acorda multă atenţie acelor soft-uri care vor asigura productivitatea şi eficientizarea muncii şi vor încerca să minimizeze efectele colaborării şi lucrului de la distanţă, în condiţiile în care angajaţii au început deja să resimtă despărţirea fizică de echipă şi colaboratori, notează agerpres.ro

Având în vedere noul context economic dificil pe care îl parcurg unele întreprinderi, în special cele din categoria IMM-urilor, dar şi freelancerii sau organizaţiile neguvernamentele, statul român (Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a decis să acorde din fonduri externe nerambursabile (fonduri europene şi de la bugetul de stat) granturi în valoare de 2.000 de euro acelor microîntreprinderi, persoanelor fizice autorizate, ONG-urilor şi cabinetelor medicale. Totodată, autorităţile au afirmat că, dincolo de programele de finanţare şi schemele de ajutor, adresate instituţiilor şi companiilor aflate în dificultate, este nevoie urgentă de digitalizare: atât a societăţilor comerciale, cât şi a administraţiei publice.

În ultimele luni, multinaţionalele, dar şi tot mai multe firme mici şi mijlocii au implementat soft-uri de tip ERP, care le-au permis să simplifice procesele de business şi să asigure o mai bună administrare a resurselor financiare, oferind totodată departamentelor interne posibilitatea unor colaborări mai eficiente şi productive.

În acelaşi timp, numeroase firme au ales să investească în soluţii IT pentru administrarea activităţilor de resurse umane – salarizare, înregistrarea pontajului şi altor operaţiuni de HR, acoperind astfel aspectele care ţin de relaţia angajator-angajator şi evitând eventuale sancţiuni în această perioadă dictată de telemuncă.

Politica