sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primul caz de Covid-19 şi gripă, detectate simultan la aceeaşi persoană, în România

Conferențiarul doctor Milena Man, medic primar pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca, a anunțat că în România a fost înregistrat primul caz de COVID-19 şi gripă, detectate simultan la aceeaşi persoană.

Din păcate, a subliniat medicul, în țara noastră nu există suficiente doze de vaccin antigripal, astfel că vaccinarea ar trebui făcută în special la gripele sociale care sunt expuse la un risc ridicat de infectare.

”A fost raportat la nivelul țării primul pacient cu Covid, la care s-a confirmat și infecția Covid și infecția cu virusul gripal. Vaccinarea antigripală trebuie să o facem cei care sunt expuși la risc, cei care au comorbidități. Ceilalți, putem doar să ne … nu există vaccin pentru întreaga populație, deci în această situație trebuie să vedem cum ne protejăm, încercând să evităm contactul cu pacienți care ar putea să fie infectați” a declarat doctor Milena Man la Știrile Pro TV.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit medicului, foarte dificil în această perioadă de pandemie este faptul că nu putem deosebi simptomele de gripă de cele care ar putea indica infectarea cu Covid-19.

”Pe scurt, nu putem să le deosebim unele de altele. Atât gripa, cât și infecția cu Covid pot să arate la fel. Infecția cu Covid, suplimentar, poate să fie asimptomatică. Din păcate s-a înregistrat și primul caz care avea, nu în Cluj, avea amândouă infecții. Deci nu le putem deosebi, în momentul în care suntem asimptomatici, trebuie să ne izolăm, să purtăm mască, să păstrăm distanțarea socială inclusiv în casă, dacă avem simptome sau am fost contacți cu pacienți Covid” a mai spus medicul primar pneumolog de la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca.

De luni, 500.000 de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor pleca din depozite către medicii de familie din România. Din trei milioane de doze gratuite, câte a comandat de la producători, Ministerul Sănătăţii a distribuit până acum numai 400 de mii. Majoritatea au ajuns în spitale.

Politica