vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O nouă finanțare din fonduri europene la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Peste 3,2 milioane de euro vor fi alocate pentru gestionarea crizei sanitare Covid-19 de către SCJUC

În ziua de 13 octombrie 2020, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJUC), ec. Laurențiu Ivanovici, a semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene în beneficiul SCJUC, în valoare de 15.715.692 lei (3.224.790 euro), pentru implementarea Proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SCJUC” Investiția va fi realizată tot în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM/819/9/1: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, apel cu o alocare totală de 350 milioane
euro, deschis în perioada 15 mai – 30 septembrie 2020. Reamintim faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova beneficiază deja de o finanțare din fonduri europene în cadrul POIM pentru modernizarea Clinicii de
Cardiologie a Spitalului în domeniile diagnosticare rapidă și tratament medical eficient pentru pacienții infectacți cu Covid-19, internați în clinică cu afecțiuni cardiovaculare (proiect în valoare de peste 1,5 milioane euro).
Proiectul „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SCJUC” are ca obiectiv general asigurarea în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a unei capacități adecvate de îngrijire și tratament a pacienților infectați cu COVID-19 și de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Fondurile europene în valoare de peste trei milioane de euro vor fi alocate pentru dotarea SCJUC cu întregul set de echipamente de protecție specifice activității medicale în condițiile speciale impuse de pandemia de Covid-19: măști chirurgicale în trei straturi, măști FFP2 cu supapă, Măști FFP3 cu supapă, Mănuși din Nitril pentru Extra- protecție, Mănuși de examinare, Ochelari de protecție, Combinezoane, Seturi Costum Spital de unică folosință, Seturi Pijamale de unică folosință, Seturi Lenjerie de pat de unică folosință, substanțe speciale pentru dezinfectarea și igienizarea spațiilor medicale și saloanelor în care sunt internați pacienții etc.

Alocarea a peste trei milioane de euro în implementarea Proiectului „Creșterea capacității de gestionarea crizei sanitare COVID 19 de către SCJUC” va contribui la degrevarea bugetului SCJUC si cheltuirea unor sume foarte mari pentru echiparea celor peste 3.700 de angajați ai instituției cu echipamentele de protecție necesare în actuala situație de criză sanitară provocată de Covid-19. Fondurile astfel economisite vor fi reorientate spre
achiziționarea de medicamente și alte materiale sanitare necesare funcționării instituției la parametrii ceruți de criza sanitară.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a obținut această finanțare din fonduri europene, în contextul în care SCJUC este spital suport Covid-19 pentru specialități unice la nivel regional. Conform Planului Alb întocmit de Direcția pentru Sănătate Publică Dolj pentru organizarea sistemului spitalicesc din judeţul Dolj, în contextul pandemiei COVID-19, SCJUC este spital suport Covid pentru secţii cu profil unic în judeţul Dolj și pentru urgenţele medico-chirurgicale majore, care necesită suport vital la pacienţii COVID-19 sau suspecţi COVID-19.

Proiectul „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SCJUC” reprezintă o nouă etapă în implementarea politicii manageriale adoptate de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova care vizează atât adaptarea instituției la situația dificilă provocată de pandemia Covid-19, cât și modernizarea etapizată și constantă a secțiilor din cadrul SCJUC, în scopul reformării acestei importante instituții spitalicești din Oltenia conform cu standardele europene în domeniu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoană de contact:
Dr. Geormăneanu Cristiana – Director Medical

Politica