sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tratamentul victimelor din clubul Colectiv va fi plătit de Ministerul Sănătății pe toată durata vieții acestora

Un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, informează Agerpres.

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale”, se arată în proiect.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 voturi „pentru”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Senatul a adoptat acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Politica