vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alexandru Rafila consideră că situaţia epidemiologică se va înrăutăţi: Este greu de crezut că nu vom ajunge la 5 mii de cazuri noi de infecţie pe zi

Prof.dr Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, estimează că nu va trece mult şi vom ajunge la 5.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 pe zi. El propune o schimbare a strategiei epidemiologice.

″Este greu de crezut că nu vom ajunge la 5 mii de cazuri noi de infecţie pe zi″⁣, a declarat profesorul Alexandru Rafila, membru în Comitetului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,  citat de stirileprotv.ro  

Universitarul mai spune că este iminentă o schimbare a strategiei de evaluare a bolnavilor cu SARS COV-2 şi a unităţilor sanitare în care sunt internaţi. Totodată, crede că oamenii ar trebui să meargă la serviciu după un orar decalat, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. România a depăşit, azi, un total de 150.000 de cazuri la nivel naţional.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

De la începutul crizei sanitare s-au stins 5.358 de persoane. 

Potrivit lui Rafila, în acest moment vorbim de o transmitere comunitară extinsă şi autorităţile ar trebui să se gândească deja la aplicarea altor măsuri de restricţie.

În prezent, conform legislaţiei, o persoană diagnosticată pozitiv cu SARS COV-2 trebuie să meargă într-o unitate sanitară pentru evaluare. Investigaţiile se pot prelungi până la 48 de ore, timp în care este internat. Numărul mare de pacienţi a făcut ca unele spitale să rămână fără locuri, nu doar în secţiile de terapie intensivă, ci şi în saloane, aşa că specialiştii spun că bolnavii asimptomatici ar trebui monitorizaţi de acasă, astfel încât să nu mai încarce sistemul sanitar.  

Rafila a mai spus că şi angajatorii trebuie să dea o mână de ajutor prin convenirea unnor programe de muncă flexibile astfel încât mijloacele de transport să nu se aglomereze excesiv, mai ales în oraşele mari. 

 

Politica