sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcenii, în atenția forțelor de ordine: „Nu vom tolera nicio abatere a legii”

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, A.N.S.V.S.A., A.N.P.C și din cadrul autorităților publice locale au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

„Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centrele comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea”, a informat Prefectura Valcea.

Au fost verificate peste 400 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse . De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 435 de mijloace de transport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oamenii legii au dat amenzi de peste 13.000 de lei, după ce au fost verificate 1.500 de persoane: „Au fost legitimate și verificate peste 1.500 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale cuantumul lor fiind de 13.750 de lei.  De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, în valoarea de 2.000 de lei”, transmit autoritățile.

Reprezentanții prefecturii au ținut să explice faptul că scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni:  „Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri. De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Politica