vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

OMS: COVID-19 perturbă serviciile de sănătate mintală de pe toate continentele

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a realizat un studiu potrivit căruia în peste 90% dintre ţările afectate de pandemie, serviciile oferite pentru susţinerea sănătăţii mintale au fost perturbate sau chiar întrerupte din cauza apariţiei virusului. Specialiştii OMS atrag atenţia asupra impactului devastator pe care pandemia de Covid 19 le are asupra sistemului de acces la serviciile de sănătate mintală şi subliniază nevoia urgentă de finanţare sporită. Rezultatele sondajelor realizate de aceştia în 130 de ţări afectate de pandemie reprezintă primele date globale concludente în ceea ce priveşte sectorul vizat.

Studiul a fost dat publicităţii înainte de Ziua Internaţională a Sănătăţii Mintale, marcată pe 10 octombrie, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa paradoxului dintre fenomenul constatat şi creşterea nevoii de sprijin în menţinerea sănătăţii mintale.

Cercetarea a fost realizată în perioada iunie-august, iar rezultatele au arătat întreruperea pe scară largă a mai multor tipuri de servicii critice de sănătate mintală. Peste 60% din ţările analizate au raportat întreruperi ale serviciilor de sănătate mintală pentru persoanele vulnerabile, inclusiv copii și adolescenți (72%), adulți mai în vârstă (70%) și femei care necesită servicii prenatale sau postnatale (61%). 67% au menţionat întreruperi ale serviciilor de consiliere psihologică şi psihoterapie, în 30% dintre cazuri s-a constatat îngreunarea accesului la medicamente pentru tulburări psihice, neurologice iar aproximativ trei sferturi din cele 130 de ţări analizate au raportat perturbări cel puţin parţiale ale serviciilor de sănătate mintală la şcoală şi la locul de muncă (78%, respectiv 75%).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru preîntâmpinarea sau rezolvarea acestor probleme, în 70% din ţări s-a trecut la sistemul de telemedicină şi teleterapie, însă rezultatele nu sunt dintre cele mai îmbucurătoare. Deşi 89% dintre ţările incluse în sondaj au raportat că sănătatea mintală şi sprijinul psihosocial fac parte din planurile lor naţionale de răspuns la pandemia de COVID 19, doar 17% dintre acestea au finanţare suplimentară completă pentru acoperirea acestor activităţi, informează Agerpres.

OMS atrage atenţia că repartizarea de către Guverne a doar două procente din bugetul destinat sănătăţii spre segmentul de sănătate mintală nu este suficientă. De asemenea, specialiştii OMS sunt de părere că si finanţatorii internaţionali trebuie să facă mai mult.

Pe 10 octombrie, de Ziua Internaţională a Sănătăţii Mintale, în cadrul campaniei “Să investim!”, OMS invită pe toată lumea să participe la un eveniment online fără precedent, care va face apel la spijinul oamenilor de rând, la cel al întreprinderilor, la cel al societăţii civile, în aşa fel încât problemele evidenţiate de studiu să îşi găsească o cale de rezolvare. Evenimentul se va desfăşura între orele 16.00-19.00 CEST (17.00-20.00 ora României) şi va fi transmis live, cu acces gratuit, pe toate conturile OMS din mediul online.

Politica