joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bălașa, chemat de urgență sub tricolor!

CSU Craiova are trei jucători în lotul tricolor pentru acțiunile din luna octombrie

După Alexandru Cicâldău și Nicușor Bancu, un alt echipier al CSU Craiova a fost chemat sub tricolor de Mirel Rădoi. Mihai Bălașa profită de faptul că Ionuț Nedelcearu se află la Atena pentru a perfecta transferul din Rusia la AEK și a fost chemat la Națională.
„Clubul Ufa din Rusia la care este legitimat Ionuţ Nedelcearu a acceptat oferta unui alt club pentru jucătorul român, iar finalul perioadei de transferuri îl reprezintă data de 5 octombrie. Fundaşul trebuie să efectueze vizita medicală la noul club din afara României şi să semneze, astfel că deplasarea lui din cantonament la noul club şi înapoi ar aduce imposibilitatea de a parcurge protocolul UEFA pentru COVID-19. Selecționerul Mirel Rădoi l-a convocat de urgență pe Mihai Bălașa, fundașul Universității Craiova, aflat inițial pe lista adițională a jucătorilor echipei naționale pentru partidele din octombrie. Fotbalistul de 25 de ani cu 6 selecții în palmares va fi prezent alături de tricolori chiar de la antrenamentul din această seară, primul pentru România înaintea semifinalei pentru EURO.
Numărul oltenilor crește astfel la trei, bun venit, Mihai!”, notează site-ul frf.ro.
Totodată, Dan Nistor și Andrei Ivan sunt pe lista de rezerve a lui Rădoi și pot face pasul spre națională dacă apar indisponibilități pe posturile lor.
Lotul lui Mirel Rădoi pentru meciurile cu Islanda, Norvegia și Austria:
Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
Fundași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoș Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Mihai Bălașa (CSU Craiova, 6/0), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)
Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (CSU Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanța, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoția, 11/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Pușcaș (Reading/Anglia, 16/7)

Semifinala play-off-ului EURO
Islanda – România, 8 octombrie, ora 21:45
Liga Națiunilor | Liga B, grupa 1
Norvegia – România, 11 octombrie, ora 19:00
România – Austria, 14 octombrie, ora 21:45
Partidele vor fi transmise în direct de PRO TV

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica