vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O mamă își caută fata dispărută în 2013: „Să îmi spună dacă a omorât-o, măcar să îi pot face o pomană”

Deputata liberală Adriana Săftoiu a distribuit pe Facebook mai multe mărturii culese din Comisia parlamentară pentru copiii dispăruți. Oamenii invocă, practic, același lucru și anume lipsa de reacție a autorităților de a le oferi răspunsuri.

“«Dacă mâine mor, as vrea să știu ce s-a întâmplat cu copilul meu, să știu dacă l-au omorât şi măcar să îi aprind o lumânare», asta a fost declaraţia unei mame, prezentă astăzi (joi, n.red.) la Comisia pentru copii dispăruți. Copilul ei a dispărut în 1996. Nici astăzi nu știe ce s-a întâmplat cu băiatul ei, timp în care a vândut aproape tot, ca să aibă bani de avocați, de detectivi, orice ca să îşi găsească copilul”, relatează Adriana Săftoiu.

Postarea lui Săftoiu este plină de asemenea mărturii teribile: “Mama unei adolescente de 16 ani, dispărută fără urmă din 2013, vrea același lucru: «Să imi spună unde a dus-o, dacă a omorât-o, măcar să îi pot face o pomană». Dovezile de pe camera de supraveghere de la şcoală îl arată pe cel care a luat-o, dar nu şi ce s-a întâmplat ulterior. Iar dacă nu s-au găsit alte dovezi ale unei posibile crime, cazul e ca încheiat, respectivul – liber si astăzi.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Tatăl își caută fata de 20 de ani. Plimbați între instituțiile statului, părinții fie află că ar fi murit, fie că ar fi plecat cu un Făt Frumos şi las că vine ea. După 20 de ani, aceşti părinți sunt “încurajați” să astepte, că apar ele.”, scrie Săftoiu pe Facebook.

Părinții disperați au avut încredere deșartă în autorități și cu fiecare zi care trece sunt mai dezamăgiți.

“Toți ne-au spus că nu își pun speranțe în instituțiile statului. Asta pentru că de ani de zile se plimbă între ele. Depun în continuare sesizări, stau pe la ușile Poliției, Parchetelor, poate-poate cineva îi ia în serios. Dorul de copiii lor si credința îi fac să nu renunțe să spere că vor afla până la urmă ce s-a întâmplat”, adauga deputata PNL Adriana Săftoiu.

Peste 5.000 de copii au dispărut în perioada aprilie 2018 – mai 2019, potrivit datelor prezentate de Salvați Copiii, scrie gandul.ro

Politica