miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Benzina şi motorina, mai ieftine cu 6-9 bani pe litru pe parcursul lunii august 2020

Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020.

Potrivit datelor furnizate de Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor, în ceea ce priveşte benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, respectiv 4,60 lei pe litru în medie, iar cele mai mici tarife, la Lukoil – 4,43 lei pe litru.

La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri – 4,64 lei pe litru (media pe august), în timp ce dieselul cel mai ieftin a fost în reţeaua Petrom – 4,55 lei pe litru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene – n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină). În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, nivelul din România se situa sub media europeană în cazul ambelor produse (-10% faţă de media UE la benzină şi -5,4% la motorină)”, arată specialiştii Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte consumul de carburanţi, în luna august 2020, segmentul de retail de benzină a înregistrat o creştere semnificativă, de circa 31%, comparativ cu luna anterioară, în timp ce consumul de motorină s-a majorat cu aproximativ 26%.

În luna august 2020, aplicaţia Monitorul preţurilor carburanţilor a înregistrat 6,2 milioane de căutări, din care 18% au fost pentru benzină standard, 18% pentru motorină standard, 17% benzină premium, 17% motorină premium, 16% GPL şi 14% încărcare electrică.

Platforma online „Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată în vara anului trecut de Consiliul Concurenţei şi permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto.

Principalul scop al aplicaţiei este creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor şi ieftinirea produselor, informează Agerpres.

Politica