vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Facebook critică Netflix din cauza documentarului „Dilema Socială” care prezintă efectele negative ale rețelelor sociale

Netflix a prezentat recent un documentar care arată părțile mai puțin bune ale rețelelor sociale cu ajutorul unor foști angajați ai acestora. Documentarul ”Dilema Socială” susține că rețelele de socializare sunt proiectate să modifice imperceptibil comportamentul utilizatorilor lor și să dea dependență, însă Facebook acuză Netflix că oferă o perspectivă distorsionată a realității.

Facebook a prezentat o critică în șapte puncte a documentarului.

”Acesta oferă o imagine distorsionată despre modul în care platformele de social media funcționează cu scopul de a crea un țap ispășitor pentru problemele dificile și complexe ale societății”, arată compania.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Creatorii filmului nu includ viziunea celor care încă lucrează la companii sau orice experți care au păreri diferite față de cei din film”, mai arată aceasta.

Facebook argumentează că produsele sale sunt proiectate să ”creeze valoare”, nu să dea dependență. De asemenea, spune că rețelele sociale sunt finanțate prin reclamă, astfel încât să rămână gratuite pentru utilizatori.

Documentarul preia o zicală mai veche despre internet și o explică. Aceasta spune că ”dacă ceva este gratuit, atunci tu ești produsul”. Datorită supravegherii intense a utilizatorilor, rețelele sociale reușesc să observe preferințele consumatorilor și să livreze reclame mai eficiente, care să aducă vânzări mai mari pentru cei care le plătesc, scrie libertatea.ro.

Facebook susține însă clar că utilizatorii săi ”nu sunt produsul”. Compania spune că algoritmii săi sunt creați să îmbunătățească experiențele utilizatorilor și aduce în discuție o serie de măsuri luate pentru a reduce polarizarea și dezinformările.

Facebook este cea mai mare rețea socială din lume, cu 2,7 miliarde de utilizatori, o treime din populația globului. Pe lângă aceasta, gigantul mai deține rețeaua foto Instagram, aplicațiile de chat WhatsApp și Facebook Messenger, fiecare cu peste un miliard de utilizatori. Alte companii social media sunt Tencent (China), Twitter, Snapchat, Pinterest (toate din SUA). Facebook are o capitalizare bursieră de 740 de miliarde de dolari. De partea cealaltă, Netflix este cea mai mare platformă de filme online din lume. Compania are peste 182 de milioane de abonați la nivel mondial și o valoare bursieră de 220 miliarde de dolari.

Politica