Un primar le-a scos băncile și stâlpii de iluminat de la porți unor localnici care nu l-au votat

La câteva ore după ce a câștigat un nou mandat de primar în comuna Comana, județul Giurgiu, Aurel Enache, 52 de ani, i-a pedepsit într-un mod mai puțin obișnuit pe niște localnici din satul Vlad Țepeș, care nu l-au votat și care au susținut un alt candidat în timpul campaniei electorale, scrie libertatea.ro.

Primarul susținut de PNL a trimis un excavator și le-a scos oamenilor banca de la poartă, ca pedeapsă, pentru că ar fi spus despre el că n-a făcut nimic în localitate. Edilul și-a recunoscut fapta, dar a spus că va pune banca la loc.

,,Le-am luat becul și banca de la poartă pentru că au mers în fiecare zi, în campanie, din partea unui independent și au spus că nu am făcut nimic. În satul Vlad Țepeș am apă, am canal, am terminat de asfaltat toată comuna, cu centuri ocolitoare, am două școli noi, am dispensar, am dotări la dispensar, am dotări la școli, am parc în mijlocul comunei, am părculețe la fiecare școală în parte, am sală de sport, am teren de fotbal, am iluminat public, am alei pietonale, am băncuțe, și ei spun că n-am făcut nimic, decât am furat. I-am luat și eu o bancă și un bec, o să i le pun la loc, să vadă că am făcut ceva. Am fost ales cu 85%. Au mințit oamenii că nu am făcut nimic. O să le pun mâine și banca și becul la loc, pentru că le-au văzut”, a declarat primarul.

Localnicii au privit uluiți cum excavatorul smulge banca de la poarta casei, iar o femeie se ceartă cu angajații primăriei. ,,Ce se întâmplă dacă nu votezi cu Enache Aurel, ia banca de la poartă”, se aude vocea unui bărbat.

,,A fost o glumă între naș și fin. Un consilier de-al meu, Mugurel Buzatu, a făcut pariu cu finul lui, care a candidat și el, că cine nu iese consiler rămâne fără banca de la poartă. S-au certat între ei. De la o glumă nesărată, de prost gust, s-a ajuns la o nebunie națională. E adevărat, că familia respectivă a susținut un candidat independet la primărie și a spus numai minciuni despre mine. Cu toate astea, am câștigat alegerile cu 85% din voturi”, a declarat primarul comunei Comana, scrie libertatea.ro.

Populare

Recomandări

E toamna promisiunilor la stat: Vouchere de 50 de euro şi ajutoare lunare de sute de lei, în 2023

Pensii mai mari cu 10%, ajutoare sociale pentru vârstnicii...

DOLJ. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 03.10 – 09.10.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

Cuba a aprobat prin referendum căsătoriile între persoane de același sex

Autoritatea Electorală din Cuba a anunţat luni că noul...

Spitalele din întreaga ţară primesc săptămâna aceasta 51.000 de cutii de Miostin

Spitalele primesc săptămâna aceasta 51.000 de cutii de...