vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ancheta la SJU Slatina. Medici acuzati ca au refuzat o operatie de teama Covid-19

O persoana a rămăs fără un picior, după ce medicii de la Spitalul Județean din Slatina au refuzat să o trateze pentru că era infectată cu coronavirus. Într-un final, a ajuns la Spitalul Universitar din București, unde doctorii au fost nevoiți să-i amputeze gamba dreaptă.

În iulie, persoana respectiva, angajat al unei companii din Slatina unde s-au inregistrat zeci de cazuri de Covid-19,s-a prezentat la UPU a Spitalului Județean Slatina, unde a fost testată pozitiv cu coronavirus. La câteva zile distanță, a început să aibă dureri insuportabile la piciorul drept și a cerut sprijinul medicilor. Aceștia, însă, au refuzat-o pe motiv că era purtătoare de COVID-19, acuza fostul pacient care a si facut sesizare la Parchet.

Trei zile mai târziu, a fost, din nou, testat pentru coronavirus și cum rezultatul a fost negativ, medicii l-au externat, deși durerile de la picior erau groaznice. Într-un final, a ajuns la Spitalul Universitar București, iar în urma operației i-a fost amputată gamba dreaptă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, „Din conţinutul actului de sesizare a rezultat că la data de 06.07.2020, persoana vătămată S.S. în timp ce se afla internată la Spitalul Judeţean Slatina, judeţul Olt, a fost testată pentru Covid-19, rezultatul fiind pozitiv, iar în data de 12.07.2020, aceasta a început să manifeste dureri puternice la piciorul drept şi a solicitat cadrelor medicale ajutor, iar cadrele medicale au manifestat neglijenţă în tratarea acesteia în contextul Covid-19.

În data de 15.07.2020, persoana vătămată a fost din nou testată pentru Covid-19, rezultatul fiind negativ, iar în data de 16.07.2020, persoana vătămată a fost externată, deşi acuza în continuare dureri de picior, motiv pentru care în data de 21.07.2020, aceasta a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost amputată gamba dreaptă.

De asemenea persoana vătămată S.S., a mai reclamat că angajatorul T.A. S.A Slatina, nu a luat măsurile legale necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă deşi în unitatea acestora erau mai multe cazuri de angajaţi testaţi pozitiv de Covid-19„.

Politica