joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Continuăm să readucem culele în lumină

Proiectul Cule în lumină continuă în Capitala Olteniei. Craiova va găzdui expoziția machetelor celor 3 cule finaliste și a panoului Culei Poenaru – aflată în Top 10 cule votate de public, în perioada 18-20 septembrie 2020, în intervalul orar 10:00 – 20:00, pe Esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” – Piața William Shakespeare. Lucrările au fost realizate de către studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM). Prima expoziție a fost organizată la Târgu Jiu, în perioada 11-13 septembrie 2020.

„Continuăm să spunem povestea culelor pentru că istoria ne dă energie să trăim cu înțelepciune vremurile moderne. Prin această expoziție, care reprezintă o nouă etapă a proiectului Cule în Lumină, sperăm ca oamenii să redescopere culele oltenești nu doar pentru valoarea lor istorică și arhitecturală, ci și ca pe o opțiune de traseu turistic și petrecere a timpului liber”, a declarat Ondrej Safar, Country Manager CEZ România.

Grupul CEZ în România a obținut aprobările necesare pentru organizarea în aer liber a două expoziții, în județele Gorj și Dolj, în condiții de siguranță deplină pentru vizitatori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vizitatorii sunt invitați să descopere expoziția în aer liber și să respecte toate măsurile de igienă și distanțare socială în vigoare, din care amintim purtarea obligatorie a măștii de protecție și păstrarea unei distanțe de 1,5 m față de celelalte persoane.

În interiorul cortului expozițional publicul larg va avea ocazia de a afla mai multe informații despre moștenirea culturală a județului Dolj, dar și despre culele din județul Gorj, despre istorie, artă și arhitectură, despre ce reprezintă culele, considerate comorile abandonate ale Olteniei.

Amintim că cele 3 cule finaliste (alese de reprezentanții UAUIM din top 10 cule votate de publicul larg pe website-ul www.culeinlumina.ro) sunt Cula I. C. Davani, Casa Cula Eftimie Nicolaescu și Cula Cioabă Chintescu (aparținând de județul Gorj).

Pentru a cunoaște stadiul în care se află aceste 3 construcții studenții din anul IV și profesorii de la UAUIM au realizat o vizită de studiu, pe teren, în care au luat contact cu istoria culelor: au realizat măsurători, au făcut cercetări la fața locului și au notat informații necesare pentru ideile de proiecte pe care le vor prezenta în cadrul concursului din octombrie 2020. După 7 luni de studiu și muncă, cele 9 echipe formate din câte 4 studenți au finalizat ideile de proiecte (care vor fi jurizate în luna octombrie) și cele 3 machete 3D (expuse în județul Gorj și Dolj).

Călătoria prin istorie și arhitectură continuă și în cel de-al doilea an de proiect cu noi acțiuni, ulterioare demersului expozițional: realizarea de indicatoare turistice și concursul pentru stabilirea celor 3 idei de proiecte de conservare -restaurare câștigătoare, competiție care beneficiază inclusiv de certificare internațională.
Având în vedere rolul pe care aceste cule l-au avut pentru dezvoltarea culturală și socială a Olteniei și numărul din ce în ce mai mic al acestor construcții-simbol, proiectul lansat de Grupul CEZ în România cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului (INP) și UAUIM prezintă în format digital – pe www.culeinlumina.ro – detalii despre importanța și istoria fiecărei cule.
La îmbogățirea informațiilor au participat atât reprezentanții autorităților laice și bisericești din zona Olteniei, cât și pasionații de istorie din regiune.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți afla mai multe informații, pe lângă website-ul dedicat, și de pe canalele Social Media ale CEZ România:
Facebook CEZ Romania
Instagram CEZ_Romania
LinkedIn Grupul CEZ în România

Direcția Comunicare și Marketing
CEZ România

Politica