joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eurostat: România are cei mai puțini învățători din UE

România are cel mai mare număr de elevi în învăţământul primar, raportat la un profesor, mult peste media europeană arată datele Oficiului European de Statistică, Eurostat.

La nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, în 2018 erau 24,5 milioane de elevi în învăţământul primar şi 1,8 milioane de învăţători – adică o medie de 13,6 elevi la un cadru didactic. România a înregistrat cel mai mare număr de elevi – 19,5 – care îi revin unui învăţător, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.

În clasament, după România, urmează Cehia şi Franţa, cu câte 19,2 elevi la un profesor. La capătul opus al clasamentului se află Luxemburg (9 elevi la un învățător), Grecia (9,2) şi Polonia (9,6). 

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivelul UE, în învăţământul primar numărul mediu de elevi la un învăţător a scăzut de la 14,3 în 2017 la 13,6 în 2018.

În general, elevii intră în programele pentru învăţământul primar (clasificate ca ISCED treapta 1) când au între 5 şi 7 ani. Aceste programe sunt menite să ofere elevilor deprinderi de bază de scris, citit şi matematică, alături de cunoştinţe elementare în alte discipline, cum ar fi istoria, geografia, ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale, artă şi muzică.

Politica