vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Serviciul de permise și-a suspendat activitatea

Un angajat al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt a fost internat în spital fiind suspect de infecție cu Sars-Cov-2. Instituția și-a suspendat temporar activitatea pentru dezinfecție.

Prefectura Olt a precizat că activitatea instituției a fost suspendată ca măsură de prevenție.

”Se dezinfectează spațiile în care își desfășoară activitatea persoana suspectă a fi infectată ci virusul Sars-Cov-2, precum și spațiile comune  – holuri, scări. Activitatea Serviciului va fi reluată în cel mai scurt timp posibil, în funcție de rezultatul testului Covid-19 prelevat de la persoana suspectă și a măsurilor stabilite de DSP Olt”, transmite Prefectura.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Serviciul de permise auto și înmatriculări Olt au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, încă de la instituirea stării de urgenţă. Toţi angajații poartă mască de protecţie, li se ia temperatura, iar persoanele care se prezintă la ghişee au programare, accesul acestora fiind permis doar dacă au mască și după ce li se ia temperatura.

De asemenea, are loc dezinfecţia periodică a incintei, iar la ghişee au fost instalate paravane de protecţie din plexiglas, notează Mediafax.

Politica