vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Acuzatii de favoritism la testele Covid. Reprezentantii SCJU neaga: Inregistrarile vor dovedi

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova fac cercetari fac pentru zadarncirea combaterii bolilor, dupa ce politistii s-ar fi sesizat din oficiu ca la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Craiova si Spitalul Victor Babes s-ar face preferential teste pentru depistarea Covid. Mai exact, oamenii legii acuza ca in cele 2 unitati medicale ar fi avut prioritate la prelucrare testele la cerere, nu cele trimise de Directia de Sanatate Publica (DSP), care ar fi fost refuzate. Reprezentantii Directiei spun insa ca nu au facut niciodata acuzatii in acest sens. Cei ai SCJU Craiova afirma ca sunt inregistrari care vor dovedi ca acuzatiile sunt nefondate.

„Angajații Centrului Regional de Genetica Medicala din cadrul Scjuc pot fi numiți EROI!” – Laurentiu Ivanovici, managerul SCJU Craiova.

Iata ce spun procurorii: „La data de 20.08.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, faptă prev. de art.297 Cod penal şi zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin.2 Cod penal.
Din conţinutul actului de sesizare rezultă că, la data de 18.08.2020, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie 2020 – până în prezent, funcţionari publici din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Craiova, respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 Craiova, unităţi spitaliceşti dotate cu aparate medicale tip P.C.R., folosite în detectarea virusului SARS COV 2, încadraţi în funcţia de şefi laboratoare, sub pretextul prelucrării unor teste din alte judeţe limitrofe, refuză să primească pentru testare toate probele recoltate de către D.S.P. Dolj în urma constatării unor cazuri de infectare cu virusul menţionat, fapt ce are ca urmare întârzierea în luarea unor măsuri de prevenire sau combatere a infectărilor în locaţiile identificate de organele de sănătate publică.
În realitate, funcţionarii precizaţi procedează la efectuarea unor teste pentru persoane care nu sunt incluse în metodologia de testare a Institutului Naţional de Sănătate Publică , fiind folosite ulterior în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de călătorie în străinătate.
În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contactati de reporterii Jurnalul Olteniei, reprezentantii DSP Dolj au admis ca sunt intarzieri in prelucrarea testelor, dar asta pentru ca spun acestia, numarul testelor a crescut. DSP nu a facut niciodata acuzatii cu privire la efectuarea testelor in mod preferential.

Managerul SCJU Craiova, Laurentiu Ivanovici, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, ca nu au fost refuzate niciodata testele trimise de DSP-urile din regiune. Ba mai mult, acestea au avut prioritate la prelucrare.

„Angajații Centrului Regional de Genetica Medicala din cadrul SCJUC pot fi numiți EROI! Nu am refuzat nicio solicitare din partea DSP. Am lucrat in primul rând testele trimise de ei și de celelalte DSP-uri din regiune, pentru ca suntem Centru Regional. Înregistrările Laboratorului de Genetica vor dovedi asta! Am decis sa testam la cerere, contra cost, urmare a deciziei Comitetului Director al SCJUC, pentru a creste veniturile proprii ale spitalului. Din acele venituri s-au achiziționat kituri de testare Covid pentru a testa personalul propriu și pacienții suspecti Covid, internați la SCJUC. SCJUC a fost și este menținut deschis, fără focare Covid, datorită testării zilnice a personalului propriu.”, ne-a declarat Laurentiu Ivanovici, managerul SCJU Craiova.

Reprezentantii Spitalului de Infectioase nu comenteaza deocamdata cu privire la aceste acuzatii, deoarece nu au primit nimic oficial de la anchetatori.

Politica