vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Voluntari străini din proiectul VolGreen, implicaţi în acţiuni de ecologizare pe Valea Doabrei – Brezoi

Zece tineri din mai multe ţări au ales să petreacă un an în România în cadrul unui proiect de voluntariat pe mediu numit „VolGreen”, prin intermediul programului Erasmus+

Proiectul european se numeşte „Voluntariat, Verde, Viaţă”, iar VolGreen reprezintă acronimul denumirii în limba engleză.

Tinerii au ajuns în Râmnicu Vâlcea în toamna anului trecut, în cadrul programului derulat pe perioada unui an de zile, prin intermediul căruia au luat parte la mai multe acţiuni, în ciuda pandemiei de COVID – 19 care le-a dat o parte din planuri peste cap.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În toată această perioadă au locuit în apartamente închiriate special de către reprezentanţii asociaţiei vâlcene şi au participat la o serie de acţiuni de ecologizare – au strâns gunoaie de pe traseele montane şi de pe cursul unor râuri precum Olăneşti în Râmnicu Vâlcea, sau Lotru – la Brezoi, singuri, ori împreună cu elevi; au predat diverse work-shop-uri în câteva şcoli din Râmnicu Vâlcea, Băile Olăneşti şi Brezoi; au organizat o recentă expoziţie de fotografie cu instantanee din zonele vizitate, în mod special cele din Munţii Carpaţi; au realizat o broşură cu metode non-formale de educaţie ecologică; au în lucru redactarea unei cărţi cu trasee turistice pentru străinii care vor veni în Vâlcea, şi au realizat şi o serie de clipuri de promovare a celor două parcuri naţionale: Cozia şi Buila – Vânturariţa etc.

Din cei 10 voluntari străini incluşi la început în proiect au mai rămas şase: din Spania, Franţa, Italia, Turcia, Letonia şi Marea Britanie. Am reuşit să discutăm cu patru dintre cei care au ales să locuiască în continuare în ţara noastră, după declanşarea pandemiei de COVID – 19, pentru a afla cum de au ales un proiect în România, dar şi despre experienţa ca voluntar străin în ţara noastră.

foto: Adevărul

Politica