Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Raită prin viață. Despre politică: întoarcerea la clasici (1)

Publicat

pe

Atât de scabroasă a devenit lupta politică în România (morţi şi libertăţi, pensii normale şi speciale, clanuri şi (în) poliţie, justiţie şi injustiţie, hoţi şi hoţi (care strigă hoţul), legi şi fărădelegi, economie şi criză, prostie şi prostire, cinism şi himere, refuzaţii Europei şi refuzaţii Rusiei, şi morţi, tot mai mulţi morţi de care nimănui nu-i pasă, şi tot mai mulţi morţi vii… , că nu mai înţeleg unde e, totuşi, „Condiţia Umană” a românilor. În Anglia, unde e fata noastră, care nu şi-a găsit rostul în România, sau în România, unde eu nu-mi mai găsesc locul de atâţia „speciali”, şi politicieni, şi „familii”, şi… (când alţii FBI) ne prind şefii de clanuri de trafic de carne vie (adică copiii noştri), spunem „răspicat” că „avem suficiente legi să-i prindem”. Toţi avem dreptate, şi toţi n-avem dreptate (încurcă-i drace!), furându-ne singuri căciula, între un război veşnic şi o pace pe viaţă şi, mai ales, pe moarte. Ca atare, gata, de azi nu mai scriu în Jurnalul Olteniei (să mă scuze cei de la Jurnal că-i anunţ aşa), şi pe FB… „Despre noi: Despre politica şi politicienii de azi”.
Mă întorc „la clasicii” politicii, şi la cărţile nescrise, inclusiv de eseuri politice, că nu mai am prea multă vreme pentru ele, adică la politica şi politicienii Istoriei, inclusiv cea recentă (din timpul vieţii mele de până azi), căci, vorba Margăi Bulugean: „La aceste alegeri nimeni nu va câștiga. După cum arată sondajele niciun partid nu mai este câștigător. Iar dacă mai dăm un ochi și pe afară, vedem că un sfert din români și-au pierdut răbdarea și au plecat deja. Ce arată sondajele dar și realitatea?! Că suntem un popor divizat, (inclusiv poporul din presă, nu?) că nu mai avem încredere în oamenii politici, că nu avem lideri, că nu avem strategii și, ce e mai grav, că nu mai avem speranțe. Listele pentru aceste alegeri sunt prăfuite, un mix de vechi cu nou, dar și acest nou are ceva vechi, o vânzoleală de colo colo și cam atât. Dar sigur pierde cetățeanul. Vremurile-s complicate. Iar noi pierdem timpul, oportunitățile, banii, pierdem tot”.
Oricum viitorul arăta mai bine în politică ieri, vă spun eu, cel trecut prin multe, fiindcă ea a devenit „meserie” foarte bănoasă, asemeni celeilalte, prostituţia, numai că aceasta e mai cinstită şi se desfăşoară la negru.

Politicul românesc suferă de o multiseculară influență exercitată de alte culturi politice (romane, turceşti, central-europene, ruseşti, americane, mai ales) asupra tiparelor de structurare a puterii în teritoriile locuite de români, adică nepăsare. Nu fac politică, nu fac politologie (nu mă pricep, nu sunt nici analist al „clipei”) însă, participând în diverse şi nepotrivite timpuri – toată viaţa am fost în locuri nepotrivite la timpuri nepotrivite – la diverse „învăţământuri politice”, asta însemnând educaţie, dar şi cultură „in rem”  vreau, prin aruncatul privirilor pe pagini de istorie, mai mult recentă, dar şi de mai demult, să aduc în discuţie comportamente politice clasice pe care, puse lângă actualul comportament politic, să le vedem în linişte, departe de nebunia şi deşănţarea de azi, şi să gândim „cu capetele noastre” unde e greşeala fatală, unde şi de ce s-a rupt firul.
Mecanismele de recrutare a liderilor și de exercitare a puterii în elita politică românească din zilele noastre prezintă surprinzătoare asemănări cu tiparele de exercitare a puterii în regimurile orientale bazate pe castele militare de origine servilă, zice C.D. Berari, adică guvernarea prin sclavi deveniţi elită politică. Prezența în fruntea statului român a unor personaje nu reprezintă altceva decât rezolvarea problemei de către cei ce controlează partidele din Romania prin promovarea în cele mai înalte funcții din stat a unor indivizi care au o autonomie de acțiune limitată și o loialitate deplină față de cei cărora le datorează „cariera politică”, acești lideri români nefiind oameni politici liberi, ci indivizi aflați în stare de depedență de cei care i-au luat de nicăieri și i-au transformat în „cineva”.
Fără să aibă calificări relevante, ceva carte (care nu strică nici în politică), sau un parcurs profesional care să-i recomande pentru demnități publice, acești tineri „lideri” sunt indivizi cu biografii obscure, în care se pot ascunde amănunte care-i fac șantajabili în cel mai înalt grad. În consecință, fiindcă în sine, ca valoare profesională, morală sau ca viziune politică acești tineri nu înseamnă, de fapt, nimic, ei pot fi eliminați din joc în orice moment de cei care i-au făcut oameni politici. Altfel spus ei n-au nimic în comun cu Ţara şi Poporul, cum ne arată Măria sa Istoria recent, în momentele ei politice importante, cum ar fi „alegerile”, sau cum ar fi existenţa Statului român pe „gogoloi”, ori a noastră când Lumea ne întrebă când intrăm şi noi „în rândul Lumii”.

Herodot este primul care ne transmite informaţii preţioase despre populaţia şi teritoriul ţării noastre, despre baza politicii conducătorilor. „Lângă Pontul Euxin, către care şi-a îndreptat Darius expediţia sa, locuiesc, în afară de sciţi, şi alte neamuri, dar neamul scit, între toate neamurile pe care le cunoaştem, a descoperit, cu nespus de multă cuminţenie, cel mai însemnat lucru pentru viaţa bine orânduită a oamenilor, trăind de pe urma dobitoacelor ce le au”. Acornion din Dionysopolis, despre domnia lui Burebista, spune:  „… numai spre a izbândi în toate chipurile la câştigarea unui folos pentru patria sa… dar a purtat şi cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale…”.
Constituţia din 1866 a reuşit edificarea unui cadru general înnoit pentru viaţa politică prin principalele partide care vor reuşi să-şi lege numele de cele mai semnificative momente ale modernizării, fiindcă erau mai de grabă grupări de tehnicieni şi oameni politici, o elită politică implicată în viaţa publică a statului. Toate partidele politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltării României. Ministru de Externe al unei ţări mici care a făcut politică mare, N. Titulescu a lansat ideea Europei Unite (în care ne scremem să ne integrăm), fiind considerat un ministru al Europei. De dragul românilor Ferdinand I a intrat în război împotriva ţării sale natale în 1916, iar Iuliu Maniu a dat vieţii politice interbelice dimensiunea morală… .
***
Nicolae Filimon: Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său.
Ion Mihalache: Ce este Parlamentul? Este el, oare, o adunare de virtuţi, de înalte inteligenţe, de elite ale Naţiunii? Vai! Este o adunătură de nulităţi şi de egoisme, unde stau în frunte cîţiva artişti ai cuvântului, unii şmecheri răufăcători, care curând devin călăuzele turmei şi stăpînii tuturor. 

Continue Reading