Conecteaza-te cu noi

Actualitate

O infirmieră de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Ostroveni a fost infectată

Publicat

pe

O infirmieră ce lucrează la Căminul pentru Persoane Vârstnice Ostroveni a fost depistată pozitiv la testul de coronavirus. Se pare că femeia urma să intre în tura de 14 zile pe data de 10 august, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Autoritățile locale au ținut să înlăture orice dilemă ce putea să-i îngrijoreze pe oamenii din Centru sau pe apropiații acestora.

„Începând cu data de 27 iulie, pe fondul creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, programul de funcţionare al Căminului pentru Persoane Vârstnice a revenit la sistemul de ture alternative – 14 zile urmate de alte 14 zile de pauză. În urma testelor făcute înainte de intrarea în tura de două săptămâni ce debuta în data de 10 august, o infirmieră din grupul ce urma să revină la lucru – complet asimptomatică – a fost depistată pozitiv la Covid-19. Precizăm că persoana respectivă nu a intrat în contact nici cu colegele de tură, nici cu vârstnicii găzduiţi în Centru, iar toate celelalte teste făcute personalului şi beneficiarilor au ieşit negative. S-a dovedit, în acest fel, că efortul şi sacrificiul personalului de a lucra în ture 14/14 au salvat beneficiarii acestei instituţii şi au împiedicat apariţia unui nou focar”, a transmis primăria Râmnicu Vâlcea.

De la debutul pandemiei și până momentul anunțului, pe teritoriul județului Vâlcea, au fost confirmate 646 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre acestea 195 fiind declarate vindecate, iar 18 au decedat.  Față de ultima informare de presă, erau înregistrate 39 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, printre persoanele depistate pozitiv în ultimele 24 de ore fiind persoane din focare existente, personal medico-sanitar din centre rezidențiale și unități sanitare.

În județul Vâlcea există cinci focare de COVID-19 în centrele DGASPC Vâlcea (Centrul Zătreni – 109 cazuri pozitive, Centrul Bistrița – 65 cazuri pozitive, Centrul Lungești – 21 cazuri pozitive, Centrul Nicolae Bălcescu – 9 cazuri pozitive și Centrul Băbeni – 10 cazuri pozitive).

„în urma diagnosticării cu virusul SARS-CoV- 2 a doi dintre angajații Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea au fost dispuse următoarele măsuri: dezinfecția spațiilor și identificarea contacților apropiați de la locul de muncă și de la domiciliu în vederea emiterii deciziilor de izolare/carantină. în ultimele zile a expirat perioada de carantină dispusă pentru cele două lăcașuri de cult din județ unde au fost confirmate două cazuri de persoane infectate cu COVID -19 (câte un caz în fiecare mânăstire), acestea fiind redeschise pentru vizitatori”, se arată într-un comunicat emis de Prefectura Vâlcea.

Continue Reading