sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Brest-SCM Râmnicu Vâlcea: Ewgenija Minevskaja, față în față cu fostele colege în Liga Campionilor

Ewgenija Minevskaja s-a alăturat celor de la SCM Râmnicu Vâlcea în pandemie. Handbalista a fost adusă de la Brest, prima echipă pe care vâlcencele o vor întâlni în acest sezon de Liga Campionilor. Jucătoarea s-a arătat fericită pentru faptul că va avea ocazia să-și ia rămas bun de la vechiul club și speră să aibă rezultate cât mai bune cu SCM.

„Primul meci din Liga Campionilor va fi la Brest și sunt foarte fericită pentru acest lucru. Nu am apucat să-mi iau la revedere de la ei (din cauza pandemiei) dar totul va fi foarte frumos, cu multe emoții si sentimente, fiindcă voi juca primul meci in Liga Campionilor cu Valcea, iar pe cealalta parte imi voi lua la revedere de la Brest. Toata lumea știe ca Liga Campionilor și-a schimbat formatul, prin urmare cred va fi foarte greu, foarte disputat, ambele grupe sunt foarte echilibrate. Nu pot să spun care este cea mai convenabilă grupă deoarece în Liga Campionilor sunt cele mai bune echipe din Europa și vom lupta până nu o să mai putem să ne mișcăm. Obiectivul meu cu aceasta echipă este să jucăm cât de bine putem ști să câștigăm tot ce se poate”, a declarat Ewgenija Minevskaja, într-un interviu pentru clubul vâlcean.

În Liga Florilor, Vâlcea va da piept cu SCM Craiova în prima etapă. Meciul va fi unul destul de ciudat pentru handbalista din Germania, pentru că se va juca fără spectatori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pentru mine va fi foarte ciudat să jucăm fără spectatori, jocul nu ‘traiește’ doar prin noi, ci și prin spectatori, ei sunt al 8-lea jucător. Sper ca suporterii vor primi permisiunea de a fi prezenți la jocuri. După cum am spus la început, a fost un sentiment atât de plăcut cu fanii care ne-au vizitat în cantonament și vreau să trăiesc din nou același sentiment în această arena, știu ce atmosfera crează fanii aici, atât de multă gălăgie și felul în care își încurajează echipa.. este impresionant!”, a mai spus Minevskaja.

 În noua ediție de Liga Florilor SCM Râmnicu Vâlcea se va deplasa la Craiova, în timp ce CSM Slatina va începe noul sezon în Giulești. Totodată, rivala vâlcencelor, CSM București va da piept cu SCM Gloria Buzău.

Politica